Riscul de război nuclear e real şi va fi greu ca Putin să fie înlăturat din interior – ziaristul Dmitri Muratov
Adresându-se prin videoconferinţă subcomisiei pentru drepturile omului din Parlamentul European, redactorul-şef al publicaţiei Novaia Gazeta a amintit că ministrul de externe rus Serghei Lavrov a spus miercuri că al treilea război mondial nu va putea fi decât unul nuclear, relatează agenţia EFE.
Muratov crede că în acest moment ”cel mai mare pericol” este ”posibilitatea, ameninţarea unui răspuns nuclear pe care deja l-a indicat (preşedintele rus Vladimir) Putin când a spus că dacă SUA vor interveni (în războiul din Ucraina), răspunsul pe care-l va da (Rusia) va fi unul pe care nu l-a mai văzut în istorie”.
”Toate astea par un coşmar, dar nu exclud posibilitatea ca la un moment dat să se vadă tentaţi să apese butonul roşu”, este de părere jurnalistul rus.
Muratov a mai spus că miercuri l-a vizitat la spital pe fostul preşedinte Mihail Gorbaciov, în vârstă de 91 de ani. Acesta ”a respins categoric posibilitatea unui război nuclear. Totuşi, nu ştiu de cine vor asculta autorităţile noastre. Vor asculta numai de o singură persoană”, crede jurnalistul, făcând aluzie la Putin.
El a susţinut că în Adunarea Federală rusă, ce reuneşte ambele camere ale parlamentului de la Moscova, a fost prezentat recent ”un film despre cum se lansau rachete asupra Statelor Unite”.
”Acum, luarea în discuţie a unui război nuclear devine ceva obişnuit. Se vorbeşte despre asta la emisiuni, la posturile de televiziune. Iar acest lucru mi se pare extrem de îngrijorător”, a mai spus Muratov.
El susţine că poporul rus este majoritar împotriva războiului din Ucraina. ”Vă rog, nu amestecaţi ruşii cu liderii lor, cu cei care au început această atrocitate. Au distrus viitorul copiilor noştri cu acest război”, deplânge ziaristul rus.
Întrebat dacă Putin s-ar putea lovi de o opoziţie în cercul său apropiat, el s-a arătat sceptic. ”Sunt în contact cu diverse persoane, inclusiv din cercurile elitelor, iar elitele sunt monolitice, sunt foarte consolidate (…) Cimentul care-i uneşte este că nu pot pleca, nu pot părăsi ţara. Vor trebui să trăiască în Rusia, şi în Rusia vor avea un preşedinte pentru restul istoriei, pentru eternitate. Aşadar, nu-şi pot exprima opiniile, dar le e frică. Este greu”, a opinat Muratov despre aşteptarea ca Putin să fie înlăturat din interior.
După ce a spus într-un interviu acordat miercuri postului al-Jazeera şi, din nou, joi la o conferinţă de presă că ”al treilea război mondial nu poate fi decât unul nuclear”, ministrul de externe rus Seghei Lavrov a susţinut că o asemenea escaladare este luată în considerare doar de politicienii occidentali.
”Vă asigur că nu vom permite ca provocările să ne facă să ne pierdem echilibrul”, a spus Lavrov la conferinţa de presă, potrivit agenţiei DPA.
”Dar dacă (Occidentul) începe să dezlănţuie un război adevărat împotriva noastră, cei care-şi imaginează astfel de planuri ar trebui să reflecteze, şi în opinia mea ei reflectează”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse, care consideră că Occidentul este responsabil pentru escaladarea crizei actuale.
Statele occidentale au răspuns agresiunii militare ruse asupra Ucrainei prin sporirea ajutorului militar destinat acestei ţări şi prin sancţiuni de natură să afecteze puternic economia Rusiei.