Riscul de spitalizare pentru oamenii infectaţi cu Omicron este de circa trei ori mai mic decât în cazul variantei Delta, potrivit unei analize britanice

31 12. 2021
cazuri covid

Datele, publicate de Agenţia pentru siguranţă sanitară din Regatul Unit (UKHSA), mai arată şi că vaccinurile pot funcţiona bine împotriva variantei Omicron, cu o a treia doză de vaccin asociată cu un risc de spitalizare cu 81% mai mic decât în cazul celor nevaccinaţi cu doza booster, scrie Agerpres.

„Ultimul set de analize confirmă semnele încurajatoare pe care le-am văzut deja”, a declarat Susan Hopkins, consilier medical şef în cadrul UKHSA.

„Totuşi, este în continuare prea devreme pentru a trage o concluzie definitivă privind severitatea bolii în caz de spitalizare, iar transmisibilitatea crescută a Omicron şi numărul în creştere de cazuri în rândul populaţiei de peste 60 de ani din Anglia înseamnă că rămâne foarte probabil să existe o presiune semnificativă asupra sistemului naţional de sănătate în următoarele săptămâni”, a mai spus ea, conform Agerpres.