Rishi Sunak va anunța săptămâna viitoare ajutoarele pe care Guvernul britanic le va da economiei pentru a face față scumpirii energiei. Sunt vizate în special industriile oțelului și ceramicii
Guvernul caută în special sprijin pentru industriile mari consumatoare de energie, precum cea a oţelului şi ceramicii, pentru a face faţă costurilor ridicate cauzate de războiul din Ucraina.
Deşi semnalase anul trecut că majoritatea companiilor nu vor primi sprijin adiţional începând din aprilie, considerând că nu e sustenabil, Executivul va face un pas în spate în faţa temerilor că se va prelungi criza energetică.
În plus, adaugă FT, unii analişti avertizează că iarna viitoare poate fi mai dificilă pentru companii.
Se estimează că actualul plan de sprijin pentru sector va avea un cost de 20 de miliarde de lire (22,6 miliarde euro) până când va expira, la finele lunii martie.
Grupurile de afaceri au presat Guvernul pentru a prelungi actualul sistem, conform căruia toţi angajatorii au beneficiat de un plafon la preţurile energiei.
Însă, potrivit noului sistem, se vor oferi companiilor reduceri doar la preţul angro al energiei.