River Development continuă negocierile pentru vânzarea proiectului The Light din Politehnică doar online sau telefonic
Potrivit unor surse din piață, compania nu a simțit blocaje în relația cu reprezentanții cumpărătorului, deși toate discuțiile sunt online sau telefonice din cauza pandemiei de coronavirus. Ce nu se știe e când se va semna tranzacția, surprize pot apărea oricând. La fel, nici lucrările de pe șantier nu au fost stopate, oamenii vin în continuare la lucru, dar au fost luate măsuri de protecție, firești în această perioadă.
Dezvoltat de River Development, proiectul The Light, amplasat pe Bulevardul Iuliu Maniu, este proiectat pe baza unui concept mixed-use cu funcționalități în domeniul office și rezidențial și alte facilități conexe, precum zonă pentru relaxare sau socializare.
Proiectul va avea o suprafață totală construită de peste 150.000 de metri pătrați, dintre care aproape 100.000 de metri pătrați reprezintă suprafața închiriabilă de birouri. Segmentul de birouri este proiectat în trei clădiri distincte – The Light One, The Light Two și The Light Three – cu un regim de înalțime cuprins între 11 și 18 niveluri, în timp ce ansamblul rezidențial este prevăzut cu 196 apartamente, o zonă pentru retail și o zonă de 2.000 metri pătrați alocată facilităților de well-being (fitness și spa).
The Light One, prima clădire de birouri din cele trei planificate, a fost livrată la finalul anului 2019 și are o suprafață închiriabilă de 21.653 mp (GLA) și un regim de înălțime de 11 etaje (2S + P + 11 etaje).
În ceea ce privește segmentul rezidențial, proiectul prevede 196 apartamente de două, trei și patru camere, având suprafețe construite pornind de la 100 mp până la 190 mp, desfășurate pe o suprafață totală construită de aproximativ 39.815 metri pătrați.
Apartamentele sunt dispuse câte două pe fiecare etaj, iar clădirea este proiectată cu dublă orientare – către Parcul Politehnică și Bulevardul Iuliu Maniu. În linie cu tendințele actuale, segmentul rezidențial va beneficia și de spații verzi sau spații de relaxare și locuri de joacă pentru copii, o zonă de 500 de metri pătrați pentru retail, aproape 2.000 de metri pătrați alocați zonei de fitness și spa și, nu în ultimul rând, lifturi care asigură accesul direct în apartament.
De asemenea, compania mai deține proiectul de reconversie urbană Sema Park, unde, anul trecut, a demarat construcția pentru clădirile de birouri London și Oslo. Cele două clădiri de birouri clasă A vor avea o suprafață construită de 35.709 metri pătrați, finalizarea lucrărilor fiind estimată pentru al doilea trimestru din 2020.