Robert Cazanciuc (PSD): Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei, nu am exclus deloc alegeri anticipate

Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc a declarat luni, la emisiunea Talk News de la Profit News TV, despre anunţul Partidului Național Liberal privind acceptarea unei pieţe semi-reglementate în Energie, că este o veste bună că până la urmă PNL a ajuns la ceea ce spune PSD de un an de zile, cel puţin, că e nevoie de reglementare. ”Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei, nu am exclus deloc alegeri anticipate”, a spus el, despre scenariul ieşirii PSD de la guvernare.
News.ro - lun, 07 nov. 2022, 21:45
Robert Cazanciuc (PSD): Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei, nu am exclus deloc alegeri anticipate

”E o veste bună, până la urmă PNL a ajuns la ceea ce spune PSD de un an de zile, cel puţin, că e nevoie de reglementare. Semireglementare, s-au alintat puţin, ca să nu recunoască că e reglementare, ce înseamnă semireglementare?”, a spus Cazanciuc, relatează News.ro.

Robert Cazanciuc a precizat că, ”dacă nu vom reglementa piaţa de energie nu vom putea construi bugetul, pentru că nu e vorba numai despre cetăţeni ci şi despre companii, pentru că nu ştiu la ce preţuri să îşi facă bugetul pentru anul viitor”.

”Lucrurile trebuie clarificate în perioada imediat următoare. Vestea bună este că au luat decizia politică acum trebuie să vină cu o decizie la nivelul Guvernului”, a spus senatorul PSD.

Cazanciuc a mai afirmat că ”cineva nu a înţeles că România nu e pregătită să facă această liberalizare haotică”.

”Când eşti captiv unei structuri de energie nu poţi să spui că e o piaţă reglementată. (…) Când sunt companii care fac profit în vreme de criză, de sută la sută, de două sute la sută , înseamnă că ceva nu este în regulă”, a mai spus Robert Cazanciuc.

Întrebat dacă Partdul Social Democrat ia în calcul o ieşire de la guvernare, în contextul rotaţiei premierilor, anul viitor, Robert Cazanciuc a răspuns: ”Dacă nu vom reuşi să reglementăm piaţa energiei nu am exclus deloc alegeri anticipate”.

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că au fost discuţii, în Biroul Politic Naţional al PNL de luni, despre preţurile la energie şi a subliniat că este vorba de o decizie pentru o piaţă a energiei semi-reglementată. El a adăugat că încă sunt căutate soluţii tehnice „prin care putem să integrăm fondurile de la UE pentru combarea sărăciei energetice şi soluţiile prin care vom decide în aşa fel încât să protejăm în continuare populaţia, iar preţul la energie, mă refer la primele două praguri, la consumatorul casnic să rămână la aceeaşi valoare”.

Sursa foto: Facebook.com/RobertMariusCazanciuc

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Craiova – Pitești: S-a deschis circulația pe pasajul care permite accesul din DEx12 în municipiul Craiova
Drum Expres Craiova – Pitești: S-a deschis circulația pe pasajul care permite accesul din DEx12 în municipiul Craiova
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunță joi că a fost deschisă circulațua pe pasajul care permite accesul din Drumul Expres Craiova - Pitești (DEx12) în municipiul Craiova....
BMW TechWorks România dezvoltă aplicații GenAI. Compania și-a majorat de patru ori numărul de angajați
BMW TechWorks România dezvoltă aplicații GenAI. Compania și-a majorat de patru ori numărul de angajați
La un an de la deschidere BMW TechWorks România se apropie de o creștere de patru ori a numărului de angajați și are ...
Un gigant american cu afaceri în România anunță concedieri. Dau afară mii de oameni
Un gigant american cu afaceri în România anunță concedieri. Dau afară mii de oameni
Microsoft va concedia până la 9.000 de angajați, în cel mai recent val de reduceri de personal al gigantului tehnologic ...
Anunţ incredibil din Germania despre românii de acolo
Anunţ incredibil din Germania despre românii de acolo
La sfârşitul anului 2024, existau aproximativ 32.300 de persoane înregistrate legal la autorităţile din Germania în ...