Robert Chirca, director exploatare Romgaz: Suntem pregătiți pentru sezonul rece
„Pentru această iarnă vă pot spune că în cadrul Romgaz, pentru cele 137 de zăcăminte pe care le avem în portofoliu pentru zona de on-shore, cele 54 de staţii de uscare, 16 staţii de comprimare au trecut prin procesul de revizie anuală, reparaţii capitale, astfel încât să asigurăm continuitatea activităţii în ceea ce priveşte producţia de gaze naturale. Vă pot spune că la nivelul celor 2.900 de sonde pe care le avem în portofoliu, lucrările planificate a se întâmpla, mă refer la reparaţiile capitale şi intervenţiile necesare menţinerii producţiei şi încadrării în declinul strategic de 2,5%, sunt în grafic şi se vor finaliza până la sfârşitul acestui an. Vă pot spune, statistic, au fost efectuate câteva sute de reparaţii capitale, revizii şi revizii tehnologice la nivel de companie şi suntem pregătiţi pentru sezonul rece”, a afirmat reprezentantul Romgaz, relatează Agerpres.
Potrivit acestuia, compania s-a confruntat cu provocări pe parcursul anului, însă nu se întrevăd probleme în perioada următoare.
„Provocări au fost. Pe parcursul întregului an am avut de-a face cu provocări în ceea ce priveşte stabilirea şi, totodată, aprovizionarea stocurilor de siguranţă în ceea ce priveşte piesele de schimb pentru ceea ce înseamnă partea de comprimare şi uscare, dar în proporţie de 95% sunt finalizate. Nu văd sau cel puţin nu întrevedem probleme în perioada următoare. Din punctul nostru de vedere, suntem pregătiţi în ceea ce priveşte iarna 2024 – 2025 şi aşteptăm următoarele provocări”, a precizat el, la conferinţa Focus Energetic „Provocările iernii 2024 – 2025 pentru sistemul energetic naţional”.
Robert Chirca a menţionat că Romgaz produce în medie, undeva la 83.000 de boe sau 12,5 milioane de metri cubi pe zi.