Roberta Metsola: Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va adera şi România
Prezentă la Bucureşti, unde participă la Congresul PPE, Roberta Metsola a subliniat că va susţine integrarea României în Schengen, inclusiv în cadrul discuţiilor cu autorităţile din alte ţări, scrie Agerpres.
„Spaţiul Schengen nu va fi complet până când nu va intra şi România în acest spaţiu. În decembrie 2022 am fost în Bucureşti, cu câteva zile înainte de a fi luată decizia de a nu accepta România şi Bulgaria, şi îmi aduc aminte că v-am văzut şi că v-am spus că, în timpul mandatului meu, ca preşedintă a Parlamentului European, vom putea să vedem şi România în Schengen. Astăzi, sunt angajată 100% pe această cale. O decizie foarte importantă va fi luată la sfârşitul acestei luni, pe 31 martie”, a spus Metsola, în cadrul unui dialog cu tineri din România, desfăşurat la Opera Naţională.
Ea a menţionat că România este susţinută de „prieteni numeroşi”, care o vor ajuta să ajungă în Schengen.
„De fiecare dată trebuie să îmi arăt paşaportul şi de fiecare dată când părăsiţi ţara trebuie să arătaţi şi voi paşaportul. În toţi aceşti ani de când România a fost membră a UE, din 2007, efortul de transformare a ţării a fost nemaipomenit, deci mai trebuie făcut încă un lucru. În 2011, acum mulţi ani, s-a spus în Parlament acest lucru, am mai spus acest lucru şi o voi spune în continuare: vom depune eforturi. Inclusiv eu voi depune eforturi, voi discuta nu doar cu omologii români – pentru că mă întâlnesc cu toate autorităţile – voi vorbi şi cu autorităţi din alte ţări. Aveţi cuvântul meu că voi susţine integrarea României în Spaţiul Schengen”, a precizat preşedinta PE.