Robinetul de gaz al Rusiei „tuşeşte”. Cum a pierdut Gazprom 300 de miliarde de dolari

Populaţia şi termocentralele care furnizează agent termic consumatorilor casnici vor consuma doar gaze de producţie internă în perioada 1 aprilie 2016 – 31 martie 2017, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). O veste bună dacă ne gândim că preţul gazelor ruseşti este în prezent cu aproximativ 18% mai ridicat decât al celor de producţie internă. Anii trecuţi, gazele ruseşti importate de România erau de regulă de două ori mai scumpe faţă de cele extrase din solul românesc. Nivelul cel mai mare a fost atins în 2008, când preţurile au ajuns la 530 de dolari pe mia de metri cubi.

Dacă e să ne luăm după capitalizarea de piaţă, indicatorul valorii companiilor listate la bursă, căderea Gazprom este şocantă: Rusia a pierdut, prin Gazprom, aproximativ 300 de miliarde de dolari în ultimii opt ani. Dacă în mai 2008 valoarea de piaţă a companiei depăşea 360 de miliarde de dolari, astăzi se plasează la aproximativ 50 de miliarde de dolari, o scădere de peste 80%. În 2008, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Medvedev, susţinea cu tărie că gigantul rus al gazelor poate deveni, în 10 ani, cea mai valoroasă companie listată din lume, cu o capitalizare de piaţă de 1.000 de miliarde de dolari – previziune care se dovedeşte în prezent imprecisă cu o marjă de 950 de miliarde de dolari.

Declinul Gazprom este cel puţin surprinzător, având în vedere că vorbim despre o companie-monopol de export de gaze dintr-o ţară care deţine cele mai mari rezerve din lume şi este învecinată cu Uniunea Europeană şi China, doi dintre cei mai mari consumatori de energie la nivel global. Ministerul rus al Economiei etimează că producţia de gaze a Gazprom se va situa, în 2015, la cel mai redus nivel din istoria companiei, din cauza evoluţiei slabe a cererii şi declinului investiţiilor în extracţie. Rusia atribuie reducerea cererii de gaze în principal iernilor mai calde, însă este de notat că, în ultimii doi ani, relaţiile Moscovei cu UE şi Turcia, primii doi clienţi ai gazelor ruseşti de export, s-au deteriorat semnificativ pe fondul crizei din Ucraina, respectiv în urma complicaţiilor generate de războiul din Siria. De asemenea, în iarna dintre anii 2014-2015, Norvegia a devenit principalul furnizor de gaze al Europei de Vest, depăşind cota de piaţă a Rusiei.

De vină pentru prăbuşirea Gazprom este, desigur, şi căderea rublei în raport cu dolarul după anexarea Peninsulei Crimeea şi izbucnirea luptelor separatiste din estul Ucrainei: cursul dolarului s-a dublat în Rusia după evenimentele din 2014, de la 33 de ruble/dolar la începutul acelui an la aproximativ 60 de ruble/dolar la sfârşitul lui 2014. În februarie 2016, rubla s-a depreciat la un minim de 78,66 ruble în raport cu dolarul american.

Unii analişti pun dezastrul de la Gazprom pe seama rolului sporit al statului în economie promovat de Vladimir Putin. „Este o problemă pentru orice companie de stat din Rusia. Gazprom este un participant activ la politica externă a guvernului, la proiectele sociale, şi suportă costurile acestor iniţiative în locul statului, preluând din povara exercitată asupra bugetului”, comenta în 2014, pentru Bloomberg, un analist de la Allianz Investments, Moscova. „Nu este administrată ca o entitate în căutare de profit, ci în funcţie de tot felul de interese politice”, comenta în acelaşi an William Browder, fondatorul Hermitage Capital Management. Dirijată de la Kremlin, Gazprom a fost nevoită să sponsorizeze generos Jocurile Olimpice de la Soci, cele mai costisitoare organizate vreodată, şi să investească bani grei în media: compania de gaze deţine nouă posturi TV, zece posturi de radio, patru companii de publishing, patru portaluri web şi cinci case de producţie de film şi televiziune.

Pe lângă divergenţele diplomatice dintre UE şi Rusia pe tema conflictului din Ucraina, exporturile de gaze ruseşti către Europa vor avea de suferit şi mai mult în eventualitatea unei ofensive a producătorilor americani de gaze de şist. De asemenea, ieşirea Iranului de sub embargoul occidental va ştirbi şi mai mult influenţa energetică a Rusiei.

Există însă oportunităţi în Asia, mai precis pe piaţa chineză, unul dintre cei mai mari consumatori de energie din lume. În 2014, Gazprom a îcnheiat un acord cu China pentru exporturi de gaze estimate la 400 de miliarde de dolari. Costurile infrastructurii de export ar trebui însă să fie suportate de compania rusă şi se ridică la 50-100 miliarde de dolari, iar prăbuşirea preţurilor la petrol şi gaze pune sub semnul întrebării viabilitatea unei investiţii de asemenea magnitudine.