Cel mai mic ROBOR la şase luni din ultimii doi ani şi patru luni
ROBOR la trei luni a rămas la 2,15%, aceeaşi valoare cu cea de ieri când a ajuns la cea mai scăzută valoare din 20 aprilie 2018 încoace (2,13%).
ROBOR la şase luni a scăzut la 2,25%, faţă de 2,26%, cel mai scăzut nivel din 5 februarie 2018 (2,25%) încoace.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.