Încă o zi de creştere pentru ROBOR. Cel mai mare nivel din ultima lună şi jumătate

George Bica - mie, 03 mart. 2021, 11:20
Încă o zi de creştere pentru ROBOR. Cel mai mare nivel din ultima lună şi jumătate

ROBOR la trei luni a crescut la 1,70%, faţă de 1,68%, şi atinge cea mai ridicată valoare din 15 ianuarie 2021 încoace.

ROBOR la şase luni a crescut la 1,74%, faţă de 1,71%, nivelul din şedinţa precedentă, şi atinge cel mi ridicat nivel din 22 ianuarie 2021.

Pericolul reluării creşterii inflaţiei, atât la nivel european cât şi la nivel intern, prin majorarea preţurilor la diverse produse şi servicii după redeschiderea economiilor, este cel care a condus la creşterea nivelurilor ROBOR şi a dobânzilor la titlurile de stat. Piaţa se aşteaptă ca dobânzile să nu mai scadă în viitor.

Redeschiderea economiilor după pandemia Covid 19 aduce cu sine un cuvânt nou: reflaţia. Este vorba de pericolul reluării creşterii inflaţiei, odată cu posibilitatea ca multe preţuri la mărfuri şi servicii să se scumpească odată cu reluarea creşterii economice, după cum arată mai mulţi analişti financiari.

Pericolul reluării creşterii inflaţiei a readus pe piaţa românească trendul de creştere a dobânzilor, inclusiv a randamentelor la titlurile de stat şi a indicilor ROBOR care intră în componenţa dobânzilor la credite.

Noua valoare a IRCC, valabilă în perioada ianuarie-martie 2021, este de 1,88%, în scădere de la 2,17% în trimestrul IV din 2020. Scăderea de 0,29 puncte procentuale se aplică pentru creditele acordate populației după mai 2019, dată la care a înlocuit referința ROBOR în contracte. După o periodă de circa 6 luni în care IRCC a fost mai mare decât ROBOR, indicele pentru creditele noi trece din nou pe scădere.

Valoarea IRCC este calculată pe baza dobânzii medii la care băncile se împrumută între ele și aplicată cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință, Valoarea aplicabilă din ianuarie este calculată pe datele din iulie-septembrie.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Uzina BMW din Munchen a atins cota 3 milioane în domeniul producției de mașini cu încărcare la priză
Automobilul electrificat cu numărul 3 milioane a ieşit de pe linia de asamblare a uzinei principale a BMW Group din Munchen. Modelul, un BMW 330e Touring, în nuanţa Portimao Blue, este destinat......
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Peste 1,21 miliarde de lei, valoarea alocaţiilor de stat achitate, în aprilie, celor 3,61 milioane de copii
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna aprilie 2025 a fost de 1,212 miliarde de lei, iar suma medie ...
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al Dunării, sub media multianuală în iunie şi peste medie în lunile iulie şi august (prognoză)
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) se va situa sub media multianuală în luna ...
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Salina Praid: Comisia Europeană ar putea sprijini România în problema cauzată de inundații – Victor Negrescu
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că a primit un răspuns rapid de la Comisia Europeană la interpelarea ...