ROBOR la trei luni a rămas la 2,61%, nivel egal cu cel din şedinţa precedentă şi egal cu cea mai mare valoare din 24 martie 2020 şi până acum.
ROBOR la şase luni a crescut la 2,78%, faţă de 2,76%, şi atinge cel mai ridicat nivel din 20 martie 2020 şi până acum.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.