ROBOR la trei luni continuă să crească şi atinge cea mai mare valoare din luna mai 2020 şi până acum – vineri, 29.10.2021

ROBOR la trei continuă să crească şi atinge cea mai mare valoare din 29 mai 2020 şi până acum. Din luna septembrie, indicele ROBOR la trei luni nu a mai avut nicio şedinţă de scădere. Pe 14 septembrie 2021, ROBOR 3M avea o valoare de 1,60%.
Ion Dobreanu - vin, 29 oct. 2021, 11:26
ROBOR la trei luni continuă să crească şi atinge cea mai mare valoare din luna mai 2020 şi până acum - vineri, 29.10.2021

ROBOR la trei luni a crescut la 2,36%, faţă de 2,35%, nivelul din şedinţa precedentă, şi atinge cea mai mare valoare din 29 mai 2020 încoace.

ROBOR la şase luni a rămas la 2,47%, aceeaşi valoare cu cea de ieri şi egală cu cel mai ridicat nivel din 29 mai 2020 şi până acum.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația pentru construcția lotului 3 al Drumului Expres Arad - Oradea. Amintim......
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
CFR S.A despre traficul feroviar. Pe ruta Roşiori Nord – Craiova sunt întârzieri pentru că s-a rupt o șină
Traficul feroviar este deschis, la această oră, pe toate magistralele de cale ferată, iar circulaţia trenurilor este ...
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
UE vrea să introducă restricţii la importurile de alimente, după modelul Trump
Uniunea Europeană (UE) intenţionează să blocheze importul anumitor produse alimentare care nu respectă diferite criterii, ...
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Anunț de la Premier Energy pentru clienți. Ce se întâmplă cu prețurile la energie electrică
Premier Energy Furnizare, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici, a transmis clienților ...