ROBOR la trei luni creşte până la 2,04%

ROBOR 3M creşte la 2,04%,  la 2,00%. Indicele ROBOR la şase luni urcă la 2,25%, de la 2,23%.
Economica.net - mar, 09 ian. 2018, 08:59
ROBOR la trei luni creşte până la 2,04%

ROBOR la trei luni creşte la 2,04%, de la 2,00%, cotaţia de ieri când a înregistrat cel mai mic nivel din 14 noiembrie 2017. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,22% faţă de valoarea din 27 octombrie 2014 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,33%. 

ROBOR la şase luni urcă la 2,25%, de la 2,23%, valoareade ieri care a fost cea mai scăzută din 16 noiembrie 2017. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,35%, cea mai mare valoare din 3 noiembrie 2014: 2,37%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.

„Ceea ce vreau să vă spun este că această majorare a ratei dobânzii nu înseamnă în sine că se va majora rata ROBOR- cea pe baza căreia se calculează dobânda la creditele în lei acordate populaţiei. S-ar putea ca efectul în piaţă să fie uşor deosebit. Noi nu vedem sub nicio formă, mişcări ample ale dobânzilor. Datoria mea este să transmit acest lucru societăţii româneşti”, a spus luni Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Acesta a subliniat în maio multe rânduri în cadrul conferinţei de presă că, majorarea dobânzii de la 1,75% la 2% nu va aduce o povară prea mare pentru ratele dobânzilor şi că, de această dată, efectul în piaţă va fi deosebit. Analiştii financiari precizează că e puţin probabil să asistăm chiar în acest moment la o majorare a Robor la 3 şi 6 luni datorită faptului că piaţa se confruntă cu un exces de lichiditate, fenomen care va caracteriza lunile ianuarie şi februarie. Totuşi la nivel de trimestru I, în opinia acestora, nu este exclusă o majorare a ROBOR la 3 luni de circa 0,25%.

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...