A treia şedinţă consecutivă în care indicele ROBOR la trei luni a rămas la 1,98%

ROBOR 3M staţionează pentru a treia şedinţă consecutivă la 1,98%.  Indicele a coborât sub pragul de 2% joi, 11 ianuarie.
Economica.net - lun, 15 ian. 2018, 09:13
A treia şedinţă consecutivă în care indicele ROBOR la trei luni a rămas la 1,98%

ROBOR la trei luni a rămas la 1,98%. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,22% faţă de valoarea din 27 octombrie 2014 când ROBOR 3M a fost cotat la 2,33%. 

ROBOR la şase luni a rămas la 2,22%. Maximul ultimilor trei ani a fost atins pe 5 decembrie 2017: 2,35%, cea mai mare valoare din 3 noiembrie 2014: 2,37%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.

Dobânzile au reintrat pe o traiectorie ascendentă de la finalul lunii octombrie 2016, chiar dacă s-au oprit, o lungă perioadă, între 0,8% şi 0,9%, pentru Robor la 3 luni.

„Ceea ce vreau să vă spun este că această majorare a ratei dobânzii nu înseamnă în sine că se va majora rata ROBOR- cea pe baza căreia se calculează dobânda la creditele în lei acordate populaţiei. S-ar putea ca efectul în piaţă să fie uşor deosebit. Noi nu vedem sub nicio formă, mişcări ample ale dobânzilor. Datoria mea este să transmit acest lucru societăţii româneşti”, a spus luni Guvernatorul BNR Mugur Isărescu. Acesta a subliniat în maio multe rânduri în cadrul conferinţei de presă că, majorarea dobânzii de la 1,75% la 2% nu va aduce o povară prea mare pentru ratele dobânzilor şi că, de această dată, efectul în piaţă va fi deosebit. Analiştii financiari precizează că e puţin probabil să asistăm chiar în acest moment la o majorare a Robor la 3 şi 6 luni datorită faptului că piaţa se confruntă cu un exces de lichiditate, fenomen care va caracteriza lunile ianuarie şi februarie. Totuşi la nivel de trimestru I, în opinia acestora, nu este exclusă o majorare a ROBOR la 3 luni de circa 0,25%.

Te-ar mai putea interesa și
Criza politică din România i-ar putea afecta posibilitate de a se finanța din exterior – S&P Global
Criza politică din România i-ar putea afecta posibilitate de a se finanța din exterior – S&P Global
Criza politică din România şi posibilele întârzieri în elaborarea unor politici de răspuns la dezechilibrele economice, apărute ca urmare a prăbuşirii guvernului de coaliţie în această......
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Ciolacu a anunțat că demisionează din fruntea PSD – surse
Marcel Ciolacu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al PSD, în cadrul ședinței informale a conducerii social-democrate ...
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva zile după ce a retrogradat ratingul SUA
Moody’s a retrogradat ratingurile marilor giganților financiari Bank of America, JP Morgan și Wells Fargo, la câteva ...
Moody's a coborât astăzi de la Aa1 de la Aa2 ratingurile pentru depozitelor pe termen lung ale Bank of America Corporation ...
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Gazprom negociază încheierea unui contract nou de furnizare de gaze către Serbia
Grupul rus Gazprom negociază în prezent termenii pentru un nou contract de furnizare de gaze către Serbia, a anunţat ...