ROBOR la trei luni creşte până la un nou record al ultimilor trei ani şi jumătate: 2,47%
ROBOR la trei luni a crescut la 2,47%, cea mai ridicată valoare din ultimii trei ani şi jumătate, mai precis din 23 octombrie 2014 când ROBOR la trei luni a fost cotat la 2,48%.
ROBOR la şase luni a rămas la 2,57%, aproape de nivelul de vineri când ROBOR 6M a atins maximul din ultimii trei ani şi şase luni, 2,58%, 27 octombrie 2014 când BNR a anunţat tot un nivel de 2,67%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.
ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.
BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.
Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Dobânzile interbancare au scăzut puternic anul trecut, iar Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.