ROBOR scade pentru a şasea şedinţă consecutivă şi atinge un nou minim al ultimelor două luni şi jumătate

Economica.net
11 09. 2018
500_de_lei_66265700

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,10%, faţă de 3,11%, nivelul din şedinţă precedentă. Este cea mai scăzută valoare a indicelui ROBOR 3M din 22 iunie 2018 când BNR a anunţat un nivel de 3,09%. 

ROBOR la şase luni a rămas la 3,37%, valoare egală cu cea de vineri când a fost înregistrată cea mai mică valoare pentru indicele ROBOR 6M din 3 iulie 2018 când BNR a anunţat o cotaţie de 3,32%. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Ca să nu sară în aer ROBOR, BNR trebuie să mai pompeze săptămânal în piaţă miliarde de lei, pentru cel puţin încă două luni

Analiştii din piaţă şi logica economică susţin că majorarea ROBOR, cel puţin în cazul indicelui la 3 luni, nu poate depăşi nivelul de 3,5%, care este la ora actuală nivelul ratei Lombard (n.a.- nivelul dobânzii la care băncile comerciale se pot împrumuta de la BNR, gajând împrumutul cu titluri de stat).

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

BCR, Banca Transilvania, BRD şi Raiffeisen Bank sunt primele patru bănci din sistem din punct de vedere al activelor deţinute care acordă împrumuturi ipotecare sau de nevoi personale cu dobânda legată de Robor 6M. În cazul persoanelor juridice, împrumuturile, majoritare de tip revolving, au dobânda legată de Robor 3M.

Evoluţia dobânzilor pe piaţa monetară este de obicei corelată cu evoluţia randamentelor la titlurile de stat. Robor la 3 luni a înregistrat în septembrie şi în octombrie 2016 un nivel minim istoric de 0,68% pe an.