Rocadă la conducerea Consiliului de Administraţie al Alro. Marian Năstase a fost numit preşedinte

Administratorii producătorului de aluminiu Alro Slatina (ALR) au aprobat vineri numirea în postul de preşedinte CA a lui Marian Năstase, până în prezent vicepreşedinte al companiei, vechea funcţia acestuia fiind preluată de Frank Muller, fostul şef CA.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 15:33
Rocadă la conducerea Consiliului de Administraţie al Alro. Marian Năstase a fost numit preşedinte

Năstase lucrează pentru Alro din 2002. El a fost numit directorul pentru România al grupului Vimetco, proprietarul Alro, şi ocupă din 2004 funcţia de vicepreşedinte CA la compania din Slatina.

Muller conduce CA din 2009.

Grupul Vimetco, înregistrat în Olanda şi controlat de omul de afaceri rus Vitali Maşiţki, deţine 84,19% din acţiunile Alro, iar Fondul Proprietatea are o participaţie de 10,21%.

Acţiunile Alro sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
O expertă ONU cere statelor să rupă legăturile financiare cu Israelul, ca urmare a situației apocaliptice din Fășia Gaza
O expertă ONU cere statelor să rupă legăturile financiare cu Israelul, ca urmare a situației apocaliptice din Fășia Gaza
O expertă a Organizației Națiunilor Unite a cerut joi statelor să impună un embargou asupra armelor şi să rupă legăturile comerciale şi financiare cu Israelul, despre care ea susţine că......
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Rusia vrea să naţionalizeze un mare producător de aur
Biroul procurorului general al Rusiei a demarat o acţiune în justiţie prin care încearcă să naţionalizeze activele ...
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Berarii români avertizează că piața locală se poate contracta cu până la 10% ca urmare creșterii accizei și a TVA
Piaţa berii se poate contracta cu până la 10% în acest an, în condiţiile în care se află deja la minimumul ultimilor ...
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Prețurile petrolului în scădere, consumul din China se va plafona din cauza „revoluției vehiculelor electrice”
Creșterea TVA-ului și a accizelor anunțată ieri de guvernul Bolojan va face combustibilii mai scumpi în România. Însă ...