Rogozin a promis un viitor alături de „măreaţa” Rusie pentru regiunea separatistă Transnistria

Economica.net
03 09. 2017
dmitri_rogozin_92278700

”Federaţia Rusă va continua să acorde susţinere transnistrienilor şi, în calitate de ţară-garant, nu va admite repetarea aventurilor militaro-politice pe malurile Nistrului, indiferent de unde acestea ar proveni”, a declarat Rogozin, scrie News.ro.

Vicepremierul îndeplineşte şi funcţia de reprezentant special al preşedintelui rus în Transnistria, deşi nu poate vizita această regiune după ce a fost declarat persona non-grata de către autorităţile de la Chişinău, iar puterea de la Kiev i-a interzis să survoleze spaţiul aerian al Ucrainei.

De asemenea, acesta a îndemnat conducerea regiunii separatiste să-şi intensifice legăturile cu Federaţia Rusă, precizând că multe dintre probleme sunt rezolvate datorită sprijinului multilateral al Moscovei.

”Viitorul Transnistriei este alături de măreaţa Rusie”, a explicat Rogozin.

Ultima încercare a vicepremierului rus de a vizita Transnistria s-a încheiat cu o dispută cu autorităţile de la Bucureşti, care au interzis avionului în care acesta se afla să intre în spaţiul aerian românesc, argumentând că la bord se află o persoană inclusă pe lista de sancţiuni a Uniunii Europene.

Atunci, Rogozin a lansat o adevărată tiradă la adresa autorităţilor române, cerând contramăsuri usturătoare şi susţinând că România este o marionetă a Statelor Unite.