Rogozin: Sistemul american antirachetă nu poate face faţă rachetelor ruseşti

Economica.net
26 01. 2015
159449154_68050200

‘Nici acum şi nici chiar în perspectivă, sistemul de apărare antirachetă al SUA nu va putea să stopeze sau să pună la îndoială potenţialul strategic al Rusiei’, a declarat Rogozin, într-o emisiune televizată de pe canalul ‘Rossia 1’, refuzând totuşi să facă vreo precizare cu privire la caracteristicile rachetelor strategice ruseşti.

‘Cu încă trei ani în urmă se făceau multe ironii cu privire la starea complexului nostru militar-industrial şi toată lumea considera că putem să confecţionăm, în cel mai bun caz, doar cratiţe. Situaţia s-a schimbat acum. SUA sunt deja în mod real preocupate de planurile noastre de reînzestrare a armatei’, a afirmat Rogozin. ‘Acestea nu sunt doar nişte proiecte, ci volume concrete, a căror calitate tehnică creşte de la an la an’, a adăugat el.

Numai în 2014, Rusia a fabricat 170 de avioane militare, 289 de elicoptere, 87 de nave, vase şi echipamente maritime, cinci submarine, dintre care două destinate exportului în Vietnam, a precizat vicepremierul rus.

‘Am lansat în spaţiu în 2014 circa 80 de aparate cosmice, am efectuat 52 de lansări de pe teritoriul Rusiei şi de pe Baikonur. Şi ….zeci de rachete balistice intercontinentale. Fără a lua în considerare producţia de puşti automate, mitraliere, muniţie – tot ce este necesar pentru forţele armate’, a afirmat el, indicând că dezvoltarea industriei militare a înregistrat în anul trecut un salt real faţă de cea din 2010.

Rogozin a mai spus că sancţiunile occidentale ar fi fost gândite pentru a reduce dramatic nivelul de trai în Rusia şi a provoca revolta populaţiei faţă de actualele autorităţi de la Kremlin, scrie Agerpres.