Rolls Royce a prezentat în România două „noi interpretări ale etalonului luxului automobilistic”
Două noi modele Rolls-Royce și-au făcut astăzi prima apariție în fața publicului din România: noua expresie a modelelor Phantom Series II și Ghost Black Badge au sosit în România.
Rolls-Royce Phantom ocupă o poziție etalon în lumea luxului. În conformitate cu dorințele exprimate de clienți, Phantom Series II încorporează îmbunătățiri vizuale și estetice discrete.
„Cu noua expresie a Phantom, am păstrat și protejat cu grijă tot ceea ce clienții noștri iubesc la acest automobil superlativ și luxos. Îmbunătățirile subtile, dar semnificative, reflectă gusturile și cerințele lor în schimbare”, a declarat Frank Tiemann, director corporate communications Rolls-Royce Motor Cars pentru Europa Centrală, de Est și Asia Centrală.
De exemplu, o modificare geometrică discretă a Grilei Pantheon face ca emblema „RR” Badge of Honour și figurina Spirit of Ecstasy să pară mai proeminente, atunci când mașina este privită din față. Grila este acum iluminată, în timp ce farurile au fost decorate cu lumini stelare complexe, gravate cu laser – adăugând o notă surprinzătoare și încântătoare prezenței pe timp de noapte a modelelor Phantom. Profilul lateral este îmbunătățit cu o gamă de roți noi. Este disponibilă o roată 3D, șlefuită, din oțel inoxidabil, cu fațete triunghiulare. Ca o alternativă, Phantom poate fi echipat cu un set de roți cu formă de disc, elegantă, care amintește de romantismul mașinilor Rolls-Royce din anii 1920.
Interiorul somptuos al lui Phantom rămâne aproape neschimbat. Doar volanul este puțin mai gros, oferind un punct de contact mai bun pentru proprietarul-conducător.
Phantom și Phantom Extended au caractere distincte, reprezentând două poziții diferite de conducere. Phantom este acum ales în principal de un număr din ce în ce mai mare de clienți care doresc să se afle ei înșiși pe scaunul conducătorului. Pentru cei care preferă să decidă destinația de pe bancheta din spate, Phantom Extended oferă experiența definitivă, super luxoasă, a mașinii conduse de șofer.
Fiecare Phantom reprezintă o „pânză goală” care poate să fie personalizată la comandă, o adevărată reflecție a stilului și caracterului individual al clienților.
„Fiind produsul de vârf al mărcii, Phantom atrage clienți de elită Rolls-Royce în România. Cu un traseu de succes, cei mai buni în domeniul lor și uneori în atenția publicului, aceștia sunt oameni determinați și exigenți. Phantom a fost întotdeauna ceea ce și-a dorit clientul să fie; nu numai «cea mai bună mașină din lume», ci și cea mai bună mașină pentru ei și pentru lumea lor. Astăzi am reușit să aducem în fața elitei proprietarilor de automobile din România cele mai noi interpretări ale etalonului luxului automobilistic”, consideră Michael Schmidt, președintele Schmidt Premium Cars și Rolls-Royce Motor Cars Service București.
Rolls-Royce Motor Cars a atras întotdeauna clienți care nu acceptă limite – femei și bărbați care și-au construit succesul asumându-și riscuri și neacceptând convenționalul. În anii 2020, aceste persoane interacționează cu produse de lux în propriile lor condiții. Au creat noi interpretări ale luxului care rezonează cu preferințele lor: mai întunecate în estetică, asertive în caracter și îndrăznețe în design. Abordarea lor față de mașinile Rolls-Royce nu este diferită.
În cadrul grupului de clienți Ghost – care apreciază minimalismul și substanța materială – un anumit segment a dorit o noua exprimare a lui Ghost.
Marca a răspuns în consecință, dezvoltând noi palete de culori, variante mai tehnice ale suprafețelor și experiențe de condus și mai puternice, fără a compromite vreodată particularitățile care au atras acest grup îndrăzneț de clienți către marca Rolls-Royce. Black Badge Ghost reprezintă partea întunecată a conceptului Post Opulence: minimalism in extremis.
Semnele distinctive Rolls-Royce, cum ar fi Spirit of Ecstasy și Grila Pantheon, au fost modificate. În loc să fie pur și simplu vopsite, în procesul tradițional de cromare este introdus un electrolit specific de crom care este depus pe substratul din oțel inoxidabil, întunecând finisajul. Grosimea sa finală este de doar un micrometru – aproximativ o sutime din grosimea unui fir de păr uman.
Inginerii au creat o personalitate dinamică, compatibilă cu interpretarea vizuală a lui Black Badge Ghost, fără a compromite senzația de rulare fără efort caracteristică mărcii și reglarea acustică exhaustivă: direcția și suspensiile sunt mai receptive, iar puterea suplimentară și cuplul suplimentar asigură o experiență de condus plină de energie.
Clienții Rolls Royce pot găsi în România un partener de service autorizat al mărcii, care are dreptul să efectueze toate lucrările de reparații și service la autovehiculele brandului britanic, în timpă ce dealerul cel mai apropiat este la Munchen. Atât dealerul Rolls-Royce Motor Cars München cât și unitatea service dedicată Rolls-Royce Motor Cars Service București fac parte din MHS Holding, companie controlată de omul de afaceri Michael Schmidt.