Rolls-Royce a primit o comandă de 9 miliarde de lire sterline de la Guvernul britanic pentru a dota flota de submarine

Marea Britanie a acordat companiei Rolls-Royce un contract pe 8 ani, în valoare de 9 miliarde de lire sterline, pentru proiectarea, fabricarea și întreținerea reactoarelor nucleare care alimentează flota sa de submarine, în contextul solicitărilor din partea Statelor Unite pentru creșterea cheltuielilor de apărare, relatează Reuters, citat de Hotnews.
Economica.net - vin, 24 ian. 2025, 13:18
Rolls-Royce a primit o comandă de 9 miliarde de lire sterline de la Guvernul britanic pentru a dota flota de submarine

Ministerul britanic al Apărării (MOD) a declarat că acordul va consolida capacitățile de descurajare continuă ale Marinei Regale – prin care cel puțin un submarin cu arme nucleare balistice patrulează în permanență mările – și va sprijini, de asemenea, pactul de apărare AUKUS cu Statele Unite și Australia.

Anunțul vine după ce președintele american Donald Trump a repetat joi cererea sa ca membrii NATO, precum Marea Britanie, să aloce 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare.

Pe fondul tensiunilor în creștere cu Rusia, subliniate de ceea ce Londra a declarat a fi o navă-spion rusească depistată în apele britanice mai devreme în această săptămână, guvernul britanic a afirmat că va crește cheltuielile pentru apărare la 2,5% din PIB, dar nu a oferit un calendar de implementare a majorării.

John Healey, ministrul britanic al Apărării, a declarat vineri că planul privind creșterea cheltuielilor urmează să fie publicat în primăvară, el dând asigurări în acest sens pe fondul speculațiilor că măsurile ar putea fi amânate din cauza problemelor bugetare cu care se confruntă guvernul.

Healey a spus de asemenea că contractul cu Rolls-Royce, care produce și motoare pentru avioane, va ajuta Marea Britanie să economisească 400 de milioane de lire sterline pe parcursul celor opt ani, prin unirea mai multor contracte înt unul singur.

„Este un impuls pentru locurile de muncă britanice, pentru afacerile britanice. Este un impuls pentru descurajarea noastră nucleară”, a declarat el pentru Sky News.

Noul contract, numit „Unity”, va sprijini și activitatea legată de clasa „Dreadnought” de submarine nucleare, care sunt în prezent construite de BAE Systems.

Guvernul a declarat de asemenea că se așteaptă ca înțelegerea cu Rolls-Royce să ducă la crearea a 1.000 de locuri de muncă și să protejeze alte 4.000.

„Arată cu adevărat modul în care Apărarea face parte din motorul de creștere economică al acestei țări”, a spus Healey într-o vizită la fabrica de producție a reactoarelor nucleare Rolls-Royce din Derby, localitate din centrul Angliei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Previziuni noi: Un leu mai slab, inflație de 8% în toamnă, dobânzile nu mai scad, spun economiști șefi din bănci. Se așteaptă la o creștere cu 30% a facturii la energie
Previziuni noi: Un leu mai slab, inflație de 8% în toamnă, dobânzile nu mai scad, spun economiști șefi din bănci. ...
După publicarea inflației la finalul săptămânii trecute, economiștii șefi din bănci arată că nivelul acesteia a fost mai mare decât cel prognozat de ei și de media sondajului Bloomberg,......
Prețul mare al mezelurilor i-a mutat pe români din supermarket în carmangerii, de unde cumpără vrac
Prețul mare al mezelurilor i-a mutat pe români din supermarket în carmangerii, de unde cumpără vrac
În ciuda statutului României de producător tradițional de preparate din carne, cu o multitudine de furnizori regionali ...
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Fondul ETF BET Patria – Tradeville depășește 500 de milioane de lei în active totale și 28.000 de investitori
Valoarea activelor fondului ETF BET Patria – Tradeville, administrat de SAI Patria Asset Management SA, companie membră ...
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către managerii companiilor de stat. Unde se vor duce banii
Bogdan Ivan a anunțat ce sumă s-a strâns în contul Ministerului Energiei din donațiile făcute din salarii de către ...
Conducerile Nuclearelectrica, Hidroelectrica şi Romgaz au fost de acord să renunţe la o parte din salariu şi să doneze ...