Rolls-Royce va plăti 2,43 miliarde de euro pentru participaţia deţinută de Daimler la o societate mixtă
Societatea Rolls-Royce Power Systems a fost creată când Rolls-Royce şi Daimler au preluat producătorul german de motoare industriale Tognum pentru 3,4 miliarde de euro. Societatea mixtă, cu sediul în Friedrichshafen, are 11.000 de angajaţi la nivel mondial şi produce motoare diesel pentru industriile maritimă, energie şi apărare.
Daimler a anunţat luna trecută că are de gând să-şi vândă participaţia la Rolls-Royce Power Systems potrivit unei opţiuni put convenită cu partenerul britanic în urmă cu trei ani, când cele două firme au pus la punct societatea mixtă.
‘Suntem încântaţi că am ajuns la un acord cu Rolls-Royce într-o perioadă atât de scurtă de timp’, a declarat directorul diviziei de vehicule comerciale de la Daimler, Wolfgang Bernhard.
Constructorul auto german va continua să furnizeze motoare diesel către Rolls-Royce Power Systems potrivit unui acord care expiră în 2025. Daimler livrează anual aproximativ 1.800 de motoare către Rolls-Royce Power Systems.
Directorul general de la Daimler, Dieter Zetsche, intenţionează să utilizeze fondurile rezultate de pe urma vânzării participaţiei la Rolls-Royce Power Systems pentru a investi în expansiunea mărcii de autovehicule de lux Mercedes-Benz, care are ca obiectiv să devanseze rivalii Audi şi BMW pentru a deveni cel mai mare producător mondial de automobile de lux până în 2020. Mercedes-Benz urmează să lanseze 30 de noi autovehicule până la finele deceniului, dintre care 12 fără predecesor.