Romaero Băneasa, scoasă „de urgenţă” la privatizare

Economica.net
26 11. 2014
rorx_din_avion_16589200

Ministerul Economiei cere scoaterea „de urgenţă” la privatizare a Romaero S.A., cea mai mare companie naţională din domeniul aeronautic din România. Adunarea Generală a Acţionarilor Romaero din 9-10 decembrie va vota această solicitare a acţionarul majoritar ME.

Romaero Băneasa se ocupă cu fabricarea de aerostructuri şi întreţinere şi reparatii pentru aeronave de transport civile si militare. Are o istorie de 90 de ani şi este situată lângă Aeroportul Băneasa.

Anul trecut , compania a înregistrat o cifră de afaceri de 66 de milioane de lei(15 milioane de euro) şi pierderi de 14 milioane de lei(3 milioane de euro), de la pierderi de 40 de milioane de lei(8 milioane de euro) în 2012.

Dacă din activitatea de bază se poate spune că Romaero nu merge foarte bine, în schimb, activele companiei au dimensiuni considerabile. Astfel, potrivit datelor de anul trecut din bilanţ, terenurile şi clădirile deţinute ar valora 870 de milioane de lei, adică circa 200 de milioane de euro.

Preşedintele CA Romaero este Sorin Encuţescu, colonel de armată în rezervă, consilier de stat al premierului Victor Ponta.