Romaero vrea să-şi vândă imobilele puse la bătaie în asocierea cu Phoenicia Hotels

13 11. 2013
avion_romaero_50413900

Acţionarii companiei aeronautice Romaero Bucureşti (RORX), încă înregistraţi în 29 noiembrie, vor decide dacă vor aproba sau nu demararea „procedurii de vânzare prin licitaţie publică deschisă a imobilelor care fac obiectul contractului de asociere” dintre companie şi Phoenicia Hotels SA., care deţine  hotelul de patru stele din vecinătate.

Acum şase ani, Romaero participa cu aport în natură (imobile şi terenuri) evaluate la 8 milioane de euro, la proiectul de dezvoltare a unui centru de afaceri, împreună cu operatorul hotelier Phoenicia Hotels.

Phoenicia Hotels urma să investească 10,5 milioane de euro, Romaero obţinând astfel 43% din participaţia la asociere, valabilă pe 20 de ani. Rapoartele Romaero nu mai pomenesc nimic de asocierea cu Phoenicia.

De asemeni, Romaero vrea să mai vândă şi un cămin de nefamilişti.

Acţionarul majoritar al Romaero este Ministerul Economiei  (51,9%), restul acţiunilor fiind împărţit între SIF Muntenia (25,8%), Fondul Proprietatea (21%) şi nu foarte mulţi acţionari individuali.

Recent, Guvernul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va vinde „majoritatea portofoliului” de companii din subordinea Ministerului Economiei.

Fondată în 1920, Romaero şi-a trăit perioada de glorie între 1968 şi jumătatea anilor ’80, când a produs avioane Islander, Defender 4000 şi BAC 1-11.

Romaero Bucureşti supraviaţuişte din reparaţii, mentenanţă şi producţie de subansamble. Şi-a redus de peste 3 ori pierderile în primul semestru al anului 2013, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, până la 6,7 milioane de lei.

Compania deţine 30% din piaţa internă de confecţii şi componente aeronautice şi 40% din piaţa de reparaţii, potrivit estimărilor proprii. Concurenţii sunt alte foste fabrici de avioane (Aerostra Bacău, Avioane Croaiova), dar şi Tarom.

Compania valorează 967 de milioane de lei pe piaţa Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), dar această evaluare este rezultatul unei singure tranzacţii care a avut loc pe 11 noiembrie.