Român în China – cu brandul de ţară în piept şi cu mintea la afaceri profitabile cu chinezii

A cunoscut-o pe Loretta în faţa blocului unde locuia, de pe şoseaua Panduri din Bucureşti, şi a decis, în scurt timp, că micuţa chinezoaică, mai în vârstă decât el cu patru ani, îi poate fi parteneră de viaţă şi de afaceri.

„Ne-am văzut la mine în faţa blocului şi am intrat în vorbă. În scurt timp am venit aici în China, la ea, să facem afaceri cu vin românesc”, povesteşte Liviu pentru Mediafax.

Pe cartea lui de vizită, bilingvă, este stilizat un pahar de vin cu picior, în care pare că pluteşte un dragon mic şi negru, simbol de care chinezii sunt foarte mândri. Tricolorul românesc este înghesuit timid, în partea de jos a desenului.

Explicaţia se deduce din spusele lui Liviu: „Chinezii nu fac afaceri cu străinii. Adică preferă să bată palma cu unul de-al lor şi de aceea, atunci când este vorba despre contracte, Loretta este cea care duce greul. Ea vorbeşte, ea face contractele, ea bate palma. Pe mine mă prezintă ca partener de afaceri şi atât. Nu e bine să ştie că suntem un cuplu, pentru că nu ar mai avea încredere în noi. Sunt suspicioşi cu străinii”.

În plus, Liviu nu are nici până acum toate actele pentru a obţine rezidenţa în China. Nu vorbeşte limba chineză, iar cu Loretta se înţelege în engleză. „Mai am de luat acte din România – diplome şi restul – dar nu mă duc prea des pentru că drumul e lung şi scump. Nu am avut probleme cu autorităţile, pentru că sunt în baza lor de date, ştiu de mine, iar eu îmi văd de treabă”, spune Liviu.

„E frumos, nu?”, întreabă Loretta, venind râzând către masa pe care sunt expuse vinuri, la Ambasada României din Beijing. Chinezoaica nu are mai mult de un metru şaizeci, cu tot cu tocuri, şi vorbeşte o engleză aproape impecabilă. Nu ştii dacă se referă la iubitul ei sau la context. Râde mai tot timpul – veselia dovedindu-se a fi o trăsătură a poporului chinez – şi pare mulţumită de ambele – iubit şi context. Este la ea acasă, la o petrecere oficială, îşi poate promova afacerea. Loretta şi Liviu sunt o pereche exotică. Exotismul vine însă de la românul înalt ca bradul, care poartă la rever frunza cea verde a brandului de ţară – un european în China este o prezenţă destul de rară şi de neratat, localnicii fiind bucuroşi să se fotografieze cu cei veniţi de pe bătrânul continent.

Revenind însă la Loretta, afli că şi pe ea tot afacerile au adus-o în România. Are un stand în centrul comercial chinezesc de la marginea Bucureştiului. Inevitabil, întrebi de ce aduc marfă proastă în România, pentru ca realitatea din China e cu totul altfel. „Nu aducem marfă proastă. Aducem ce ni se cere. Voi vreţi mult şi ieftin”, a răspuns chinezoaica apărându-şi afacerea.

Cu vinurile este altă poveste. Judecând după frecvenţa cu care invitaţii veneau să le fie umplute paharele cu vin şi după mulţumirea afişată, ai zice că afacerea le este înfloritoare.

„Urmează să mă apuc de alt business, de aceea nu am ce să spun prea mult despre afacerea asta care merge tot mai prost”, spune, surprinzător, românul. Motivaţia vine imediat, seacă: „Chinezii nu ştiu să bea vinul nostru. Ei au moutai-ul lor, băutura aia cu gust de ţuică slabă, din orez, pe care o consumă din păhăruţe cât un degetar şi pe care o dau pe gât toată odată. Când le pui în faţă un pahar cu vin, ori îl dau pe gât ca pe moutai şi se îmbată, ori îl ţin până se încălzeşte şi nu mai e bun”, adaugă el. De aceea vrea să se reprofileze, dar, din superstiţie, nu dezvăluie care va fi următoarea afacere. „S-o văd eu începută şi o să ştiu eu să o promovez aşa cum trebuie”, mai spune el.

Lui Liviu Savu îi este dor de ţară, dar este tânăr şi are treburi de rezolvat. Mai urgente decât rezidenţa chineză, diplome şi petreceri în faţa blocului din Dealul Spirii sunt afacerile. Chiar şi la mii de kilometri distanţă de România, unde oamenii zâmbesc mult şi beau vinul din orez cu viteza cu care românii dau pe gât cinzeaca.