Români confimaţi cu coronavirus în Grecia. Bolnavii, plasaţi în carantină
”Cu privire la situaţia cetăţeanului roman aflat în Salonic şi care fusese confirmat cu COVID-19, MAE precizează că acesta a fost supus unui nou test, rezultatul retestării fiind pozitiv. Astfel, persoana în cauză va rămâne în carantină pentru o perioadă de 14 zile. De asemenea, un alt cetăţean român care locuia cu persoana în cauză a fost testat la rândul său şi confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 acesta fiind plasat, de asemenea, în carantină pentru o perioadă de 14 zile”, a transmis, joi, MAE.
Ministerul a precizat că Ambasada României la Atena a fost notificată de către autorităţile elene cu privire la un cetăţean român aflat în Insula Corfu şi care a fost confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 în urma testului efectuat la intrarea pe teritoriul Republicii Elene.
”Acesta a fost transferat în unitatea hotelieră în care îşi va efectua carantina împreună cu un membru al familiei, tot cetăţean român”, a mai precizat MAE.
Potrivit News.ro, misiunea diplomatică s-a autosesizat în urma informaţiilor apărute în presa elenă cu privire la situaţia unui cetăţean român aflat în localitatea Nafplio care, în urma unor simptome asimilate infectării cu COVID-19, a solicitat asistenţă medicală de specialitate.
”Potrivit informaţiilor obţinute de ambasadă, cetăţeanul român se află în curs de investigaţii şi primeşte asistenţa medicală specifică într-o unitate medicală din Atena. Ambasada României la Atena este în contact cu respectiva unitate medicală”, a mai transmis MAE.
Cu privire la condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reaminteşte că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetăţenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas şi testul molecular negativ pentru infecţia cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.