România a asigurat aproape 30% din producția de gaze a Uniunii Europene
Consumul de gaze al UE a fost de 111 miliarde de metri cubi în primul trimestru din 2024, în scădere cu 2 % față de același trimestru din 2023 și în creștere cu 16 % de la un trimestru la altul, reflectând creșterea obișnuită adusă de sezonul rece. Producția internă de gaze a UE a rămas stabilă, cu un nivel trimestrial de 8 miliarde de metri cubi , aproape la fel ca în trimestrul precedent, dar în scădere accentuată, cu 26% față de același trimestru din anul precedent. Țările de Jos au rămas cel mai mare producător de gaze, reprezentând o treime din producția UE (2,7 miliarde de metri cubi – bcm, 33%), urmată de România (2,4 bcm, 29%) și Germania (1 bcm, 1%).
Nivelul de umplere a depoztelor de gaze în UE a scăzut cu 29%, de la 95% la 68% ca medie trimestrială, corespunzătoare extracției din depozite aferente sezonului de iarnă. Mai important este că de la un an la altul, rata de umplere a depozitelor a fost cu 1 punct procentual mai mare decât în aceeași perioadă a anului precedent (67%), reflectând menținerea unor rate de umplere a depozitelor peste medie în comparație cu nivelurile istorice.
Importurile de gaze din UE s-au ridicat la 70 bcm, în scădere cu 5% față de trimestrul anterior și cu 1% mai puține față de același trimestru din anul anterior. Gazele aduse prin conducte au constituit 59% din importuri (41 bcm), iar livrările de LNG au reprezentat 41% (29 bcm).
Norvegia a rămas cel mai mare exportator de gaze prin conducte spre UE, cu o cotă de 54%, urmată de Africa de Nord (18%), Rusia (17%) și Azerbaidjan (7%).
Importul brut total de LNG al UE a scăzut cu 5% de la un trimestru la altul și cu 6% față de același trimestru al anului precedent. Comparativ cu 2021, importurile de GNL ale UE a crescut cu 91%. Franța a fost cel mai mare importator de LNG din UE, reprezentând aproape un sfert (22%) din volumul total, urmată de Spania (18%) și Țările de Jos (14%). Statele Unite au rămas cel mai mare furnizor de LNG din UE, reprezentând jumătate din importurile blocului comunitar, urmate de Rusia (20%) și Qatar (10%).
Gazul rusesc a reprezentat 19% din importurile totale de gaz ale UE, ceea ce reprezintă o creștere cu 2 puncte procentuale față de trimestrul anterior și cu 4 puncte față de de primul trimestru al anului precedent. Comparativ cu primul trimestru al anului 2021 (nivelul dinaintea războiului), cota de piață a gazului rusesc a înregistrat o scădere de 30 de puncte procentuale (de la 49%).
Din 2027, România va deveni cel mai mare producător de gaze din UE, odată cu debutul producției proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, în condțiile în care și producția Olandei începe să scadă, ca urmare a închiderii definitive a câmpului Groningen.