România a avut cea mai mare creştere economică anuală din UE în trimestrul patru 2016

Economica.net
07 03. 2017
romania_555555555555_97806100

Economia zonei euro a urcat cu 1,7% în ultimele trei luni din 2016 comparativ cu perioada similară a lui 2015, iar Uniunea Europeană a înregistrat un avans de 1,9%, În trimestrul al treilea, expansiunea a fost de 1,8% în zona euro şi de 1,9% în UE.

Cele mai mari creşteri din UE în perioada octombrie – decembrie 2016 s-au înregistrat în România (4,8%), Slovenia (3,6%), Croaţia (3,5%) şi Bulgaria (3,4%). Nu s-au înregistrat scăderi ale PIB-ului în UE în ultimele trei luni din 2016 cu excepţia Greciei (minus 1,1%).

De asemenea, în trimestrul patru din 2016 comparativ cu precedentele trei luni, PIB-ul României a înregistrat un avans de 1,3%, faţă de un avans de 0,5% în trimestrul al treilea.

Cele mai mari creşteri trimestriale din UE în perioada octombrie – decembrie 2016, faţă de trimestrul anterior, s-au înregistrat în Estonia (1,9%), Polonia (1,7%), Lituania (1,4%) şi România (1,3%), în timp ce Grecia a raportat un declin de 1,2% iar Finlanda o creştere zero.

În ceea ce priveşte economia zonei euro, aceasta a înregistrat o creştere trimestrială de 0,4%, similar cu nivelul din precedentele trei luni, în timp ce PIB-ul UE a urcat cu 0,5%, faţă de un avans de 0,4% în perioada iulie – septembrie 2016.

Potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional Statistică (INS), Produsul Intern Brut a crescut cu 4,8% în anul 2016, comparativ cu anul 2015, după un avans de 4,7% în ultimele trei luni din 2016 faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent.