România a cheltuit 1,2% din PIB pentru protecţia mediului, în anul 2023 – date INS

18 10. 2024
green-deal

Conform statisticii oficiale, în România, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate pe domeniul gestionării deşeurilor la producătorii specializaţi (70,3% din totalul cheltuielilor pe domeniul gestionării deşeurilor), iar cele mai mari investiţii pe acest segment s-au consemnat în domeniul gestionării apelor reziduale la producătorii nespecializaţi (53,1% din totalul investiţiilor pe domeniul gestionării apelor reziduale), scrie Agerpres.

În general, în 2023, la nivel naţional, investiţiile pentru protecţia mediului au reprezentat 31,1% din totalul cheltuielilor pentru protecţia mediului. Dintre acestea, investiţiile producătorilor nespecializaţi au cea mai mare pondere în total (41,9%), fiind urmate de investiţiile administraţiei publice (40,4%) şi de cele ale producătorilor specializaţi (17,7%).

Totodată, producătorii nespecializaţi au înregistrat cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului în sectorul „Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze şi apă caldă” (27,4%), în sectorul „Captarea, tratarea şi distribuţia apei” (22,4%) şi în sectorul „Industria prelucrătoare” (20,8%).

Investiţiile alocate protecţiei mediului pe domeniul „Gestionarea apelor reziduale” au avut o valoare de 2,96 miliarde de lei, preţuri curente, urmate de domeniul „Gestionarea deşeurilor”, cu 1,94 miliarde de lei, preţuri curente.

De asemenea, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost înregistrate pe domeniul „Gestionarea deşeurilor” (valoare de 12,21 miliarde de lei, preţuri curente) şi apoi cele din „Gestionarea apelor reziduale” (4,23 miliarde de lei, preţuri curente).

Datele INS relevă faptul că, în funcţie de categoriile de producători, cele mai mari cheltuieli pentru protecţia mediului au fost raportate la producătorii specializaţi pentru domeniul „Gestionarea deşeurilor” (cu 95% din cheltuielile acestei categorii de producători).

În acelaşi timp, cheltuielile producătorilor nespecializaţi pentru domeniul „Gestionarea apelor reziduale” au reprezentat 41,8% din cheltuielile acestei categorii de producători (62,3% din cheltuielile pentru protecţia mediului la nivel naţional pentru acest domeniu de mediu).