România a continuat să înregistreze un spor natural negativ al populaţiei, în iulie

 Sporul natural al populaţiei României a continuat să fie negativ la nivelul lunii iulie 2021, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, cu un minus de 4.575 de persoane, relevă datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri.
AGERPRES - vin, 10 sept. 2021, 10:09
România a continuat să înregistreze un spor natural negativ al populaţiei, în iulie

Potrivit statisticii oficiale, în perioada de referinţă, numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 250, iar numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 1.378 de persoane. În funcţie de cauzele principale de deces, în luna iulie 2021 faţă de luna iulie 2020, s-au înregistrat cu 197 decese mai puţine din cauza bolilor aparatului circulator, cu 370 mai puţine decese având cauză principală tumorile şi cu 756 mai puţine decese din cauza bolilor aparatului respirator.

Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie 2021 (-4.576 de persoane), cât şi în luna iulie 2020 (-5.704 de persoane).

De asemenea, numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu 27 mai mic în luna iulie 2021, decât cel înregistrat în luna iulie 2020.

Datele INS arată că, în luna iulie 2021, în mediul urban s-a înregistrat decesul a 10.591 de persoane (5.505 bărbaţi şi 5.086 femei), iar în mediul rural decesul a 10.437 de persoane (5.500 bărbaţi şi 4.937 femei). Faţă de aceeaşi lună din anul 2020, numărul persoanelor care au decedat a scăzut cu 652 de persoane (468 bărbaţi şi 184 femei) în mediul urban, respectiv cu 726 de persoane (458 bărbaţi şi 268 femei) în mediul rural.

În iulie, anul curent, numărul căsătoriilor a fost cu 6.724 mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi lună din anul precedent, iar prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 458 de divorţuri mai puţine.

„Efectele crizei sanitare asupra fenomenelor demografice sunt vizibile, în special în cazul deceselor care, din luna iunie 2020, au înregistrat un trend crescător faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent, luna iulie 2021 fiind prima lună de scădere a numărului de decese faţă de aceeaşi lună din anul precedent şi în cazul căsătoriilor care, începând cu luna martie 2020, au înregistrat scăderi ale numărului de evenimente faţă de lunile corespunzătoare din anul precedent timp de 12 luni consecutiv, luna martie 2021 fiind prima lună de creştere a numărului de căsătorii faţă de aceeaşi lună din anul 2020. În cazul divorţurilor, în luna martie 2021 s-a înregistrat cel mai mare număr de divorţuri din perioada ianuarie 2020 – iulie 2021, iar numărul naşterilor a scăzut lunar încă din ianuarie 2020, faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. Luna iulie 2021 faţă de luna iunie 2021”, notează INS.

Raportat la iunie 2021, în iulie s-a înregistrat naşterea a 16.452 de copii (+1.575 copii), în timp ce numărul deceselor a fost de 21.028 (dintre care 11.005 bărbaţi şi 10.023 femei). În plus, numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna iulie 2021, a fost de 74 copii, în scădere cu un deces faţă de luna iunie 2021.

„În contextul pandemiei COVID19, în luna martie 2021 s-a înregistrat a treia cea mai mare creştere a numărului de decese, după creşterile din lunile noiembrie şi decembrie din anul 2020, iar din luna aprilie 2021 se înregistrează un trend descrescător, care a continuat până în luna iunie 2021, iar în luna iulie 2021 s-a înregistrat prima valoare inferioară faţă de luna corespunzătoare a anului precedent. În luna iulie 2021, două treimi din totalul numărului de decese s-a înregistrat pentru persoanele cu vârstă de cel puţin 70 ani (8726 decese, reprezentând 41,5% din total, s-au înregistrat la persoanele în vârstă de 80 ani şi peste, iar 5135 decese, reprezentând 24,4% din total, la persoanele de 70-79 ani) şi 4003 decese (19,0%) la persoanele în vârstă de 60-69 ani. Firesc, la polul opus, cele mai puţine decese au fost înregistrate la grupele de vârstă 5-19 ani (81 decese), 0-4 ani (92 decese) şi 20-29 ani (119 decese)”, se menţionează în comunicatul de presă al INS.

După cauza principală de deces, în luna iulie 2021 cele mai multe persoane au decedat din cauza bolilor aparatului circulator (11.883 persoane, echivalentul a 56,5% din decesele înregistrate în iulie 2021), şi tumorilor (3.960 persoane, reprezentând 18,8%).

La finele primelor şapte luni ale anului, bolile aparatului respirator au reprezentat a doua cauză de deces, începând din luna mai 2021 acestea reprezintă a treia cauză principală de deces (1.321 persoane în luna iulie 2021, reprezentând 6,3% din totalul deceselor înregistrate).

Totodată, în luna iulie a acestui an, la oficiile de stare civilă s-au consemnat 18.139 de căsătorii, cu 6.634 mai multe faţă de luna iunie 2021. În schimb, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr.202/2010 a fost de 1.948, cu 302 mai puţine raportat la intervalul de referinţă.

Te-ar mai putea interesa și
Există un risc la un nivel fără precedent pentru toate afacerile din România pentru securitatea cibernetică. Energia și utilitățile, cele mai atacate companii – Florin Popa, Orange România
Există un risc la un nivel fără precedent pentru toate afacerile din România pentru securitatea cibernetică. Energia ...
Companiile din România se confruntă cu un risc ”la un nivel fără precedent” din punct de vedere al securității cibernetice, pe fondul creșterii numărului de atacuri, dar și al gradului......
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea deficitului comercial
Apa minerală românească „din SUA până în Japonia”. Oficial guvernamental: Chiar contribuie la reducerea ...
Societatea Națională de Ape Minerale (SNAM) a organizat prima sa conferință care a reunit toți stakeholderii din piața ...
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei de gaze ruseşti
Burduja: Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei ...
Coridorul Vertical de gaze are un rol vital în întărirea securităţii energetice şi eliminarea dependenţei Europei ...
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și protejează puterea de cumpărare
Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii: Aplicarea Legii privind salariul minim european reduce sărăcia în muncă și ...
Aplicarea Legii privind salariul minim european este un pas înainte pentru locuri de muncă mai bine plătite, dar şi pentru ...