România a depășit deja gradul de 70% de umplere a depozitelor de gaze, încă de pe acum

24 06. 2024
depozit-gaze-depogaz

Gradul de umplere al depozitelor subterane de gaze ale României este de 73,5%, potrivit datelor GIE, Gas Infrastructure Europe,  asociația operatorilor de infrastructură de gaze din Europa, cu 70 de companii membre.

Astfel, potrivit datelor GIE, În România erau înmagazinați echivalentul a 24,89 TWh de gaze, adică aproximativ 2,3 miliarde de metri cubi, în condițiile în care nici nu a trecut prima lună de vară, iar în teorie sezonul de înmagazinare se termină – și începe cel de extracție – undeva spre finalul lunii octombrie.

Anul trecut, România a ajuns la 100% grad de umplere în prima decadă a lui octombrie și a ieșit din iarnă cu mai multe gaze înmagazinate decât în mod obișnuit, totul pe fondul preocupărilor pentru securitatea aprovizionării.

De altfel, acum, la nivelul agregat al instalațiilor de stocare din toată Uniunea Europeană, gradul de umplere a depășit deja 75%, un nivel mai mult decât satisfăcător la această dată, deși continentul nu poate totuși traversa o iarnă normală – cum de altfel nu poate încă nici România – fără importuri curente în perioada rece.

În mai multe țări cu capacitate semnificativă de înmagazinare, stocurile au sunt în jurul valorii de 80% din capacitatea disponibilă sau chiar peste, cum ar fi Germania, Austria sau Italia. Nivelul din România este semnificativ mai mic dar nu trebuie uitat că noi suntem unul dintre puținii producători de gaze din UE cu producție internă curentă semnificativă.

Consumul de gaze naturale al României abia începe să își revină, după perioada crizei energetice – Romgaz, primul producător din România a raportat o creștere de 5,5% în primul trimestru al acestui an.

Este posibil ca piața să se bazeze pe o creștere a consumului și în viitor, în condițiile în care, cel puțin azi, în România se importă gaze care în final, pe net, se înmagazinează: 11,5 milioane mc intră în țară din Bulgaria, 7 milioane ies în Ungaria și se înmagazinează 16,8 milioane de metri cubi la un nivel al producției interne de 22,6 milioane de metru cubi.

În situația în care consumul național nu va putea susține producția internă după ce – în mod previzibil – depozitele se vor umple înaintea sezonului rece, producătorii români va trebui fie să exporte gaze, probabil în condițiile unei presiuni pe preț în zonă, fie să le înmagazineze în altă parte.

Citește și: