România a depus cererea de aderare la OCDE

15 12. 2022
oecd

Premierul Nicolae Ciucă, aflat în vizită de lucru la Paris, i-a înmânat, joi, la sediul organizaţiei, secretarului general al OCDE,) Mathias Cormann, memorandumul iniţial privind aderarea României la OCDE.

Ulterior, cei doi înalţi demnitari au susţinut declaraţii comune.

 

După declaraţii, premierul Ciucă va participa în calitate de invitat la reuniunea Consiliului OCDE, într-o sesiune dedicată României, care reuneşte ambasadorii statelor membre ale Organizaţiei şi al Comisiei Europene.

În prezent, OCDE are 38 de state membre, reprezentând democraţii consacrate şi economii consolidate. Împreună, statele membre OCDE asigură circa 70% din producţia şi comerţul global şi 90% din nivelul mondial al investiţiilor străine directe.

În strânsă colaborare cu autorităţile publice, actorii economici şi sociali, precum şi reprezentanţii societăţii civile, OCDE stabileşte standarde internaţionale şi se axează pe promovarea de politici care au incidenţă pe majoritatea aspectelor vieţii publice a cetăţenilor – de la îmbunătăţirea performanţei economice până la crearea de locuri de muncă, de la promovarea sistemelor educaţionale eficiente până la combaterea evaziunii fiscale internaţionale. OCDE facilitează schimbul de experienţă şi bune practici între ţări şi pune la dispoziţie datele, analizele şi expertiza proprie privind stabilirea politicilor publice.

OCDE este un forum participativ, care dezbate experienţe naţionale, cu obiectivul de a determina cursul cel mai potrivit de acţiune pentru o anumită problemă.