România a exportat anul trecut 14 milioane de litri de vin, în valoare de 24 milioane de euro
Potrivit unui comunicat al asociaţiei, cele mai importante cinci pieţe de export pentru vinurile produse local sunt Marea Britanie, Germania, China, Olanda şi Bulgaria.
La nivel de volum, un procent de 78% din cantitate, mai exact 11 milioane de litri în valoare de 17 milioane de euro, a fost vândut către pieţele din Europa, iar restul de 22%, adică 3 milioane de litri în valoare de 7 milioane de euro, au fost comercializaţi către alte state din afara continentului nostru. În exteriorul spaţiului european, China este cea mai importantă ţară de export pentru vinurile româneşti, urmată de Statele Unite ale Americii – care importă din România 800.000 litri de vin, şi de Canada – cu 300.000 litri de vin.
‘Eforturile realizate de crame pentru a face export sunt mari. Pentru a ajunge să aibă vânzări semnificative în afara ţării cramele trebuie să participe în mod curent la târguri internaţionale din Europa şi Asia şi să îşi promoveze intens producţiile’, a declarat Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro şi ReVino.ro.
Preţul cel mai bun raportat la numărul de litri exportaţi este oferit de Finlanda, care plăteşte 5,63 euro pentru un litru de vin românesc şi a importat 6.300 litri în 2015. Ungaria plăteşte 5,41 euro/litru, urmată de Luxemburg care oferă 4,71 euro/litru, dar care a cumpărat doar 6.000 litri de vin anul trecut.
La polul opus, cel mai mic preţ pentru vinul românesc este oferit de Slovacia, mai exact 0,59 euro/litru, urmată de Bulgaria cu 0,79 euro/litru şi de Israel, cu 1,38 euro/litru.