România a importat din Ucraina 1 milion de tone de grâu de la începutul anului comercial. Suntem a doua cea mai mare piață de desfacere din Europa

19 02. 2024
Grau

Ucraina a exportat până acum ( 16 februarie)  în anul de comercializare 2024/2024 (care a început la 1 iulie) 26,47 milioane de tone de cereale, incluzând 2,8 milioane de tone în februarie și 1,67 milioane de tone în ultima săptămână, potrivit datelor Serviciului Vamal de Stat al țării citate de Agricensus.

Acest lucru plasează exporturle anului de comercializare prezent cu aproximativ 11% sub volumul de 29,9 milioane de tone livrat anul trecut. De asemenea, exporturile din februarie au fost cu 6% sub cele din februarie anul trecut.

Din această cantitate totală de cereale, volumul de porumb ucrainean exportat  începând din iulie 2023 a ajuns la 14,59 milioane de tone ( 990.000 de tone în ultima săptămână și 1,6 milioane de tone în februarie) fiind cu aproximativ 15% mai mic față de anul trecut. Cea mai mare cantitate a mers de la începutul sezonlui de comercializare către Spania (3,3 milioane tone),  urmată de Egipt (1,8 milioane tone), China ( 1,8 milioane tone) , Italia (1.65 milioane de tone) și Olanda (1.15 milioane de tone)

Cât despre volumul exporturilor de grâu ucrainean, acesta a totalizat de la începutul anuli comercial 10,3 milioane de tone, fiind cu 4% mai mic față de anul trecut.

Spania (3,3 milioane de tone), România (1 milion de tone), Egipt (788.700 de tone), Pakistan (696.200 de tone) și Turcia (615.100 de tone) au fost primii cinci importatori de grâu ucrainean de la începutul sezonului.

Limitîndu-ne la datele din februarie, atunci au fost exportate 1,1 milioane de tone, cu 14% mai multe decât cele 975.000 tone livrate peste granițe în aceeași perioadă a anului trecut.

Pakistanul a fost principalul importator de grâu ucrainean în luna februarie, cu 256.161 tone, urmat îndeaproape de Pakistan, cu 242.610 tone, Egipt, cu 174.102 tone, Tunisia, cu 89.617 tone și Turcia, cu 70.526 tone.

Nu în ultimul rând, exporturile de orz au totalizat de la începutul noului an de comercializare 1,5 milioane de tone, cu 22% mai puțin în termeni anuali. 126.000 toe de orz au fost înregistrate numai în februarie, cu 23% mai puține decât în februarie 2023.

Principalii importatori de orz ucrainean în luna februarie au fost China, cu 67.980 tone, Algeria, cu 29.638 tone, Israel, cu 9.900 tone și Turcia cu 9.710 tone.

De la începutul sezonului de comercializare, China și Spania au reprezentat mai mult de jumătate din totalul exporturilor, cu aproximativ 400.000 mt fiecare, urmate de România cu 198.500 mt.

Datele emise de autoritățile vamale ucrainene arată mărfurile care au fost declarate pentru export, dar cifrele nu corespund întotdeauna volumelor care au părăsit fizic țara în perioada respectivă, potrivit Agricensus.