România a importat peste 1,4 milioane tep ţiţei, în primele două luni din 2018

România a importat, în primele două luni din 2018, o cantitate de ţiţei de 1,453 milioane tone echivalent petrol (tep), cu 242.500 tep (20%) mai mare faţă de cea importată în perioada similară din 2017, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 20 apr. 2018, 08:29
România a importat peste 1,4 milioane tep ţiţei, în primele două luni din 2018

Producţia de ţiţei a totalizat 542.500 tep, fiind cu 3,6% (20.400 tep) mai mică faţă de cea din anul precedent.

Conform proiectului Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, se estimează o înjumătăţire a producţiei interne de ţiţei, la aproximativ 2 milioane tone în 2030.

Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, respectiv prin creşterea eficienţei în consumul de carburanţi petrolieri, se menţionează în document.

De asemenea, se estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep). În scenariul ambiţios de decarbonare combinat cu preţuri mici ale petrolului, producţia de ţiţei cunoaşte un punct de cotitură în 2035, începând de la care are loc o scădere abruptă către zero.

Rezervele dovedite de ţiţei ale României se vor epuiza în 12-15 ani, la prezenta rată de exploatare.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...