Pentru prima dată de la criza financiară, rata de angajare din Uniunea Europeană a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani a crescut în 2014, ajungând la 69,2%, aproape de nivelul de 70,3% înregistrat în 2008, scrie Agerpres.
În rândul celor 28 de state membre ale UE, cele mai ridicate rate de angajare la persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani s-au raportat anul trecut în Suedia (80%), Germania (77,7%), Marea Britanie (76,2%), Olanda (76,1%) şi Danemarca (75,9%). Doar cinci state din UE au o rată a angajării mai redusă decât cea a României, respectiv Grecia (53,3%), Croaţia (59,2%), Spania şi Italia (ambele cu 59,9%) şi Bulgaria (65,1%).
Strategia Europa 2020 are ca obiectiv creşterea ratei de angajare la persoanele cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani la cel puţin 75% în rândul celor 28 de state membre ale UE până în 2020. Patru state membre au îndeplinit sau au depăşit deja obiectivele lor naţionale pentru 2020 încă de anul trecu: Germania, Croaţia, Malta şi Suedia.