România a înregistrat un deficit de 44,1 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, la opt luni

România a înregistrat un deficit de 44,1 milioane de euro în comerţul cu produse agroalimentare, în primele 8 luni din acest an, în scădere faţă de valoarea raportată după primele 7 luni (69,4 milioane de euro), deşi în perioada similară din 2014 era pe excedent de 140,6 milioane de euro, potrivit datelor centralizate de Ministerul Agriculturii, furnizate la solicitarea Agerpres.
Economica.net - joi, 19 nov. 2015, 16:25
România a înregistrat un deficit de 44,1 milioane euro în comerţul cu produse agroalimentare, la opt luni

În primele 8 luni din 2015, România a exportat produse agroalimentare în valoare totală de 3,616 miliarde de euro, cu 341,5 milioane de euro mai mult faţă de perioada similară din 2014 (+10,4%), în timp ce importurile, în sumă de 3,66 miliarde de euro, au avansat cu 526,2 milioane de euro, reprezentând o creştere cu 16,8% faţă de aceeaşi perioadă din 2014, arată datele MADR.

Livrările externe majorate de porumb şi ţigarete, produse aflate pe primele locuri în topul valoric al exporturilor, au atras creşterea încasărilor faţă de perioada corespunzătoare din 2014 cu 330,4 milioane de euro (total încasări 664,7 milioane de euro) şi, respectiv, cu 156,3 milioane de euro (total încasări 590,2 milioane de euro). La porumb, din totalul cantităţii exportate de 3,489 milioane tone, peste un milion de tone au provenit din importuri în vederea reexportului, în principal din Ungaria şi Bulgaria.

Volumul exporturilor de grâu a scăzut cu mai mult de un milion de tone (expedieri de 2,263 milioane tone, faţă de 3,271 milioane tone în primele opt luni din 2014), ceea ce a determinat reducerea veniturilor obţinute cu 187,3 milioane euro şi a influenţat decisiv rezultatul balanţei comerciale.

‘Raportat la primele opt luni din anul precedent, importurile au avansat la majoritatea grupelor de produse agroalimentare şi în principal la: porumb (+173,8 milioane euro), orz (+38,9 milioane euro), tutun brut (+28,2 milioane euro), banane (+27 milioane euro), zahăr (+26,4 milioane euro), cafea (+23,1 milioane euro), produse de brutărie-patiserie (+18,3 milioane euro) şi ciocolată (+15,2 milioane euro). În schimb, au scăzut importurile de animale vii din specia porcine (-18,0 milioane euro), carne de pasăre (-5,7 milioane euro), grâu (-9,6 milioane euro). Importul de lapte şi smântână, deşi s-a majorat cantitativ cu 10,7%, a scăzut valoric cu 2 milioane euro ca urmare a scăderii preţului materiei prime’, relevă statistica Ministerului Agriculturii.

Uniunea Europeană a fost principalul partener în comerţul agricol al României. Astfel, în primele opt luni din 2015, livrările de produse agroalimentare către această destinaţie au avut o pondere valorică de 61,5%, iar achiziţiile din statele membre UE au deţinut o pondere de 80,8%.

Te-ar mai putea interesa și
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Scăderi pe BVB, după anunţul privind retragerea PSD de la guvernare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) înregistra scăderi de aproape 3% pe aproape toţi indicii în şedinţa de joi, în jurul orei 12:50, şi consemna tranzacţii în valoare de 2,63 miliarde de lei......
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a ajuns la 2.582 lei în trimestrul trei, în creştere cu 6,4%
Pensia medie lunară a crescut cu 6,4% în trimestrul trei, comparativ cu trimestrul precedent, până la valoarea de 2.582 ...
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de ...
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...