România a învins Cuba în al doilea meci de la CM de handbal feminin

Naţionala de handbal feminin a României a obţinut, luni, la Sao Paulo, a doua victorie din grupa C a Campionatului Mondial din Brazilia, cu reprezentativa Cubei, scor 33-27 (20-14).
Economica.net - lun, 05 dec. 2011, 18:43

Meci atipic cel cu Cuba, părând mai degrabă un amical de încălzire, în care tricolorele au intrat mai greu, fiind conduse până în minutul 9. Sărbătorita zilei, căpitanul Cristina Vărzaru, care a împlinit luni 32 de ani, a adus pentru prima dată României diferenţa de două goluri (8-6, min. 11), iar din acel moment, echipa antrenată de Radu Voina s-a detaşat treptat, încheind prima repriză, cu 20-14. Lotul a fost rulat cât mai mult, antrenorul Voina experimentând şi cu Carmen Amariei pe postul de pivot, pentru a o odihni pe Florina Chintoan, singurul pivot de „meserie”, după accidentarea Oanei Manea, sau cu Valentina Elisei-Ardean pe inter stânga. Din tabăra cubaneză Lisandra Lusson s-a remarcat cu 7 goluri, în prima repriză, fiind de neoprit de apărarea României, destul de imobilă în anumite momente ale jocului.

Partea a doua nu a adus mari modificări în meci, Cuba insistând în atac fără prea multe scheme, cu şuturi rapide la poartă după doar câteva pase, în timp ce România a avut grijă să mărească diferenţa pe tabelă (27-17, min. 40), fără a se forţa prea mult. Scor final, 33-27, după un meci cu nivel slab, în care jocul României a avut de suferit în ultimele minute, fetele ratând şansa de a câştiga la o diferenţă mare.

Marcatoare:

România – Farcău 5 goluri, Vărzaru 5, Chirilă 5, Băbeanu 5, Elisei-Ardean 3, Chintoan 2, Fiera 2, Curea 2, Tivadar 2, Amariei 1, Cartaş 1;

Cuba – Lusson 8 goluri, Gomez Hernandez 6, Espinosa Zamora 3, Ramirez Milan 3, Cuesta Zulueta 3, Fernandez Valdez 1, Valera Abreus 1, Mesa Matos 1, Martinez Duanis 1.

În meciul de debut, tricolorele au învins Tunisia, cu scorul de 30-28 (14-15), iar după două partide au patru puncte în grupa C, în care luni se mai joacă partidele Tunisia – Franţa şi Japonia – Brazilia.

Echipa antrenată de Radu Voina va întâlni marţi reprezentativa Japoniei (ora 21.15), joi va juca în compania Braziliei (ora 23.45), iar în ultimul meci din grupa C se va duela vineri cu Franţa (ora 21.15).

Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală (meciurile fiind programate în 11-12 decembrie), fază eliminatorie, la fel ca sferturile de finală (14 decembrie), semifinalele (16 decembrie), urmate de finale (18 decembrie). Echipa României nu se va muta din Sao Paolo, dacă se va califica în fiecare fază superioară a competiţiei.

Campioana mondială se va califica direct la Jocurile Olimpice de la Londra, competiţie la care au obţinut deja “biletele” Marea Britanie, Norvegia (din Europa), Coreea de Sud (Asia) şi Brazilia (Pan-America). Cele mai bune şase echipe de la CM din Brazilia, care nu şi-au asigurat calificarea la JO din turneele continentale, vor participa ulterior la turneele preolimpice, din intervalul 25-27 mai 2012, cu primele trei având drept de organizare.

De asemenea, campioana mondială din 2011 se va califica direct la ediţia din 2013 a competiţiei, care va fi găzduită de Serbia.

Deţinătoarea titlului mondial este Rusia, care a mai cucerit medaliile de aur în 2001, 2005, după finala cu România, şi 2007.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică pentru Ucraina
Polonia este pregătită să furnizeze energie electrică Ucrainei, a declarat marţi ministrul climei şi mediului din această ţară, Paulina Hennig-Kloska, referindu-se la ameninţările că......
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump pare interesat ca SUA să preia Groenlanda, aflată acum în posesia Danemarcei
Trump junior, fiul lui Donald Trump face o vizită privată în Groenlanda, dar semnalează interesul crescut al președintelui ...
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Primăvară în Bucureşti – Ce temperaturi vor fi în Capitală în următoarele zile (prognoză ANM)
Valorile termice în Capitală vor fi mult mai ridicate decât în mod obişnuit până la sfârşitul săptămânii, iar ...
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de bază” costă 89.900 de dolari
Afeela, marca de vehicule electrice a parteneriatului Sony – Honda, a deschis catalogul de comenzi. Varianta „de ...
Primul model electric al Sony Honda Mobility Inc. (SHM) poate fi comandat de astăzi în SUA. Prețul de bază pentru Afeela ...