România a luat peste un miliard de euro prin Fondul de Modernizare pentru proiecte energetice, cea mai mare plată de până acum

În cadrul Fondului pentru modernizare, Uniunea Europeană a plătit luni 2,967 miliarde de euro pentru a sprijini 39 de proiecte energetice din zece state membre UE, inclusiv România, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
AGERPRES - lun, 24 iun. 2024, 14:03
România a luat peste un miliard de euro prin Fondul de Modernizare pentru proiecte energetice, cea mai mare plată de până acum

Aceste investiţii vor sprijini modernizarea sistemelor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energetic, industrie şi transport, şi vor îmbunătăţi eficienţa energetică. Aceasta este cea mai mare plată de până acum prin Fondul de modernizare, astfel încât din ianuarie 2021 cheltuielile au ajuns la 12,65 miliarde de euro. Aceste investiţii ajută statele membre să-şi atingă obiectivele în materie de climă şi energie şi să contribuie la obiectivul pe termen lung al UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050, scrie Agerpres.

Statele membre UE care beneficiază de prima plată din 2024 sunt Bulgaria (65,2 milioane de euro), Croaţia (52 milioane de euro), Cehia (835,2 milioane de euro), Estonia (24,1 milioane de euro), Ungaria (76,8 milioane de euro), Letonia (26,8 milioane de euro, Lituania (59 milioane de euro), Polonia (697,5 milioane de euro), România (1,095 miliarde de euro) şi Slovacia (35 milioane de euro). Proiectele susţinute astăzi se concentrează pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, utilizarea şi implementarea surselor de energie regenerabilă, modernizarea reţelelor de energie şi eficienţa energetică.

Exemple de propuneri care au primit finanţare: scheme de sprijin de tipul CfD (Contracte pentru diferenţă) pentru producţia de energie electrică din surse regenerabile în România, consolidarea reţelei de transport a energiei electrice pentru a sprijini integrarea surselor regenerabile în Bulgaria, implementarea capacităţii fotovoltaice şi de stocare a energiei pentru furnizorii publici de servicii de apă din Croaţia, sprijin pentru gospodării pentru achiziţia şi instalarea de noi sisteme fotovoltaice în Cehia, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi promovarea utilizării energiei regenerabile în clădirile din sectorul public din Estonia.

De asemenea, au primit finanţare propunerile privind modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de termoficare bazate pe energie regenerabilă în Ungaria, utilizarea surselor de energie regenerabilă în clădiri cu mai multe apartamente, clădiri publice şi comunităţi energetice din Letonia, dezvoltarea capacităţilor de stocare pentru echilibrarea sistemelor energetice din Lituania, modernizarea infrastructurii de taxare pentru transporturi grele din Polonia şi producţia de hidrogen regenerabil şi cogenerarea cu eficienţă ridicată în Slovacia.

Te-ar mai putea interesa și
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii români vor pune pe piață 6,6 milioane de cozonaci de Sărbători
Patiserii vor scoate pe piaţă aproximativ 6,6 milioane de cozonaci în perioada Sărbătorilor de Iarnă, oferta industriei autohtone fiind cu circa 3-5% mai mică faţă de anul trecut, a declarat......
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită ar fi avertizat Germania cu privire la suspectul atacului din Magdenburg, soldat cu 5 morți și 200 de răniți
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun ...
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Viktor Orban crede că lumea este în pragul unei noi realități
Prim-ministrul ungar Viktor Orban a afirmat sâmbătă, în cadrul conferinţei sale de presă de sfârşit de an, că, în ...
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Klaus Iohannis a invitat președinții partidelor parlamentare, duminică, la Palatul Cotroceni
Preşedintele Klaus Iohannis a invitat, duminică, la Palatul Cotroceni preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice ...