România a pierdut fonduri europene de 33,8 de milioane de euro dedicate agriculturii

Comisia Europeană a exclus de la finanţare cheltuieli în valoare de peste 33,8 de milioane de euro efectuate de România în cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală  (FEADR) şi Fondul European de Garantare Agricolă FEGA. 
Economica.net - D, 12 nov. 2017, 21:03
România a pierdut fonduri europene de 33,8 de milioane de euro dedicate agriculturii

România a pierdut aproximativ 33,8 de milioane de euro din fondurile dedicate sectorului agricol prin FEADR, instrumentul prin care se acordă bani nerambursabili de la Uniunea Europeană şi Guvernul României pentru agricultură şi Fondul European de Garantare Agricolă FEGA  (plăţi directe), se arată într-o decizie de punere în aplicare a Comisiei Europene din 8 noiembrie, publicată în Monitorul Oficial al UE.

Decizia, care a afectat mai multe state membre, printre care Bulgaria, Germania, Grecia sau Franţa vine urmare a unor nereguli depistate de Comisie în urma controalelor efectuate. „În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1306/2013, pot fi finanțate numai cheltuielile agricole efectuate fără încălcarea dreptului Uniunii.Verificările efectuate, rezultatele discuțiilor bilaterale și procedurile de conciliere au demonstrat că o parte din cheltuielile declarate de statele membre nu îndeplinesc această cerință și, prin urmare, nu pot fi finanțate din FEGA și FEADR.”, se arată în documentul citat.

În cazul României, au fost depistate erori în patru situaţii distincte. Două dintre ele vizează ajutoare directe decuplate în valoare de 11,8 şi 3,1 milioane de euro, acordate în 2014 şi respectiv 2015 şi pentru care s-au constatat „deficiențe privind controalele la fața locului”.

De asemenea, au fost excluse de la plată sume în valoare de 7,6 milioane de euro şi respectiv 14,3 milioane de euro acordate fermierilor în 2013,  pe motiv că ” populația (de animale n.red) neinclusă în IACS-Sistemul Integrat de Administrare si Control”.

În total, Comisia a exclus de la finanţare cheltuieli în valoare de peste 287,8 milioane de euro din fonduri FEGA şi 119,7 milioane de euro din fonduri FEADR.

Te-ar mai putea interesa și
OpenAI obţine un contract de 200 de milioane de dolari cu armata SUA, pentru inteligenţă artificială
OpenAI obţine un contract de 200 de milioane de dolari cu armata SUA, pentru inteligenţă artificială
Departamentul Apărării Statelor Unite a anunţat că guvernul american a încheiat luni un contract de 200 de milioane de dolari cu compania OpenAI pentru dezvoltarea unor instrumente "de......
Germania – Încrederea investitorilor în economie a crescut peste aşteptări în iunie
Germania – Încrederea investitorilor în economie a crescut peste aşteptări în iunie
Încrederea investitorilor în economia germană a crescut peste aşteptări în iunie, depăşind estimările analiştilor, ...
Salarii şi beneficii transparente, oferite la angajare, disponibile pe Hipo.ro
Salarii şi beneficii transparente, oferite la angajare, disponibile pe Hipo.ro
Hipo.ro anunță lansarea unei secțiuni dedicate salariilor și beneficiilor oferite de angajatori, structurată pe domenii ...
La Dragomirești va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO – Bogdan Ivan, ministrul Economiei
La Dragomirești va fi Centrul de Excelență în Muniție NATO – Bogdan Ivan, ministrul Economiei
Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a declarat, marți, în județul Dâmbovița, că la Dragomirești va fi Centrul de Excelență ...