România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

19 11. 2024
Romania a primit avizul formal al OCDE in politici digitale (1)

Acest pas marchează finalizarea evaluării României în acest Comitet și alinierea țării noastre la standardele Organizației în ce privește politicile digitale.

„Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a condus delegația României la această sesiune de evaluare, delegație din care au făcut parte secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Coordonatorul Național al procesului de aderare al României la OCDE, Luca Niculescu, precum și secretarii de stat din Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), Bogdan Dumea și Andrei Alexandru”, se repcizează în comunicatul transmis de Minister.

Ministrul Bogdan Ivan a subliniat că „aderarea la OCDE este cel mai important proiect de țară al României, după ce am devenit membri ai NATO și ai Uniunii Europene. Tehnologiile digitale sunt esențiale într-o lume tot mai competitivă, iar cel mai mare avantaj al României în această competiție îl reprezintă mințile geniale ale românilor”.

Oficialul român a mai precizat că transformarea digitală este un proces care, odată început, nu mai poate fi oprit și, tocmai de aceea, nu poate lăsa pe nimeni în urmă.

Evaluarea Comitetului de Politici Digitale a vizat guvernanța tehnologiilor emergente, cu accent pe inteligența artificială, open data și utilizarea eficientă a datelor publice agregate pentru a crea produse și servicii digitale inovative, măsurile de consolidare a securității cibernetice, precum și potențialul dezvoltării competențelor digitale.

La reuniunea Comitetului au luat parte, în format fizic și online, 90 de reprezentanți ai celor 37 de instituții publice din România pentru care MCID are rolul de punct focal la nivel național în cadrul acestui Comitet și pentru care a asigurat coordonarea la nivel tehnic a procesului de evaluare, printre care Secretariatul General al Guvernului, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este o organizație interguvernamentală cu 38 de țări membre, fondată în 1961 pentru a stimula progresul economic.