România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro în cei 10 ani de când este în UE – Orban

România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro de la 1 ianuarie 2007, de când a intrat în Uniunea Europeană (UE), şi până în prezent, în condiţiile în care a avut contribuţii la bugetul european de circa 13 miliarde euro, a declarat, miercuri, consilierul prezidenţial Leonard Orban, la o conferinţă organizată pentru marcarea a zece ani de la aderarea României la UE.
Economica.net - mie, 23 nov. 2016, 11:25
România a primit fonduri europene de 39 de miliarde de euro în cei 10 ani de când este în UE - Orban

Rezultatul net al acestei perioade este unul pozitiv, de 26,5 miliarde euro, dar ar putea fi purtată o discuţie referitoare la calitatea cheltuirii acestor fonduri, a declarat Orban.

„Putem discuta despre calitatea cheltuirii acestor fonduri. Însă, chiar şi aşa, au fost virate taxe la bugetul statului, iar banii au fost cheltuiţi, până la urmă, pentru dezvoltarea României”, a spus Orban, în cadrul conferinţei organizate de Piaţa Financiară.

Comisia Europeană (CE) a avertizat de mai multe România pentru modul defectuos în care a cheltuit banii europeni, blocând temporar, în 2015, accesul la fonduri.

Orban a subliniat că, în cei zece ani, Produsul Intern Brut (PIB) al României a crescut cu aproape 60%, de la 98 miliarde euro în 2006, la 158 miliarde euro în 2015. În plus, investiţiile străine directe aproape că s-au dublat, de la 34,5 miliarde euro în 2006 la 64,4 miliarde euro în 2015.

„România de azi nu mai seamănă nici măcar cu cea de acum cinci ani, nu doar cu cea din 2006. Am evoluat mult din punct de vedere al democraţiei, suntem un stat mult mai consolidat. Vreau să vă uitaţi la ţările din jur, care nu sunt state membre. Să comparaţi evoluţia lor cu cea a statelor care au aderat la UE. Sunt diferenţe mari”, a adăugat Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...