România a produs 5% din totalul autoturismelor vândute anul trecut în Europa

Raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de mașini noi din Europa în 2024 conține un detaliu interesant: circa 5% din totalul autoturismelor vândute anul trecut în Europa au fost asamblate în România.
Robert Stan - S, 01 feb. 2025, 16:33
România a produs 5% din totalul autoturismelor vândute anul trecut în Europa

Surprinzătoare pentru mulți, dat fiind faptul că România este departe de state precum China, Germania, Japonia, SUA, Marea Britanie, Franța sau Spania în domeniul producției de mașini, concluzia analiștilor JATO Dynamics evidențiază un avantaj al industriei auto românești: distribuția produselor pe piețe importante ca volum (ex. – Germania, Marea Britanie, Franța), apropiate (ceea ce generează costuri reduse în privința logisticii) și cu prețuri relativ mari date fiind veniturile potențialilor clienți.

Desigur, numărul de mașini asamblate în România este departe cel din statele care domină clasamentul mondial al producătorilor auto. Mai mic și decât volumul producției din Cehia, Slovacia sau Polonia. Dar, cum uzinele din aceste state exportă multe mașini și în alte zone geografice decât cea europeană, România este foarte bine poziționată în clasamentul producătorilor care își distribuie mașinile în Europa.

Ma exact, conform JATO Dynamics, circa 21% dintre mașinile comercializate pe Bătrânul Continent au ca proveniență uzine din Germania. Cel mai puternic stat al Uniunii Europene este, prin urmare, și principala bază pentru producția de mașini vândută pe continent.

Apoi, din totalul de 12.909.741 autoturisme înmatriculate în cele 28 de piețe europene luate în calcul de JATO, 14% provin din Spania, alte 9,7% din Cehia și 6,7% din Franța.

România, stat cu o producție totală de mașini de 560.102 de unități, se află în clubul select al primilor cinci producători de mașini care au ca destinație Europa. Circa 5% dintre autoturismele înmatriculate anul trecut pe continent au avut ca proveniență cele două uzine Automobile Dacia din Mioveni și Ford Otosan din Craiova.

În Top 10 al statelor de origine pentru mașinile înmatriculate anul trecut în Europa urmează, pe locul șase, China (4,9%), Turcia (4,6%), Marea Britanie (4,2%) și Slovacia (4,1%).

Este demn de menționat că valorile finale, auditate, ale producției nu sunt încă disponibile, iar analiștii JATO notează că raportul lor include estimări pentru modelele care sunt produse simultan în mai multe state.

Revenind la performanța uzinelor din România, a căror producție s-a majorat anul trecut, conform Asociației Constructorilor de Automobile din România) ACAROM, cu 9,17% față de 2023, trebuie spus că principalele produse exportate și înmatriculate în state din Europa au fost Dacia Duster (175.213 unități, conform JATO Dynamics), Ford Puma (149.112 unități) și Dacia Jogger (89.298 unități).

Un alt procent important menționat în raportul JATO este creșterea înmatriculărilor de mașini „made in China”. Astfel, dacă marele stat asiatic asambla în 2023 doar 3,9% dintre autoturismele cumpărate de europeni, în 2024 procentul a urcat la 4,9%.

Te-ar mai putea interesa și
Top constructori cale ferată: Aktor, WeBuild și Bawi au avut cele mai mari progrese în ultimele trei luni
Top constructori cale ferată: Aktor, WeBuild și Bawi au avut cele mai mari progrese în ultimele trei luni
Progrese notabile au fost înregistrate în ultimele trei luni pe mai bine de jumătate din marile șantiere de cale ferată. Cel mai mare avans a fost înregistrat pe lotul mega-tunelurilor......
Universitatea de Medicină din Craiova are anul acesta 875 de locuri pentru viitorii studenţi
Universitatea de Medicină din Craiova are anul acesta 875 de locuri pentru viitorii studenţi
Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova are anul acesta 875 de locuri pentru viitorii studenţi - buget, taxă ...
Piaţa auto din Franţa a înregistrat un declin de 12,3% în luna mai
Piaţa auto din Franţa a înregistrat un declin de 12,3% în luna mai
Înmatriculările de autoturisme noi în Franţa au înregistrat o scădere de 12,3% în luna mai a acestui an, comparativ ...
Cod galben de averse torențiale și vijelii în zone din 16 județe, până duminică seara
Cod galben de averse torențiale și vijelii în zone din 16 județe, până duminică seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică ...