România a reluat negocierile cu chinezii care vor să construiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă

Economica.net
07 09. 2017
cernavoda_7695958686_32203300

‘Ieri (miercuri – n. r.), a avut loc o nouă întâlnire cu chinezii. Avem un mandat nou, cu posibilităţi multiple, mai flexibile. Sper ca aceste negocieri să se deruleze într-un ritm alert şi în următoarele cinci luni să ducem spre finalizare negocierile’, a spus ministrul.

La sfârşitul lunii august, Adunarea Generală a Acţionarilor Nuclearelectrica a aprobat reluarea în septembrie a negocierilor cu compania chineză CGN pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, negocieri care se vor derula pe o perioadă de şase luni, a anunţat, la acea dată, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica.

‘Ieri (24 august – n. r.), am avut AGA, unde a fost aprobată mandatarea Consiliului de Administraţie care să stabilească termenii şi condiţiile mandatului de negociere în continuare a acestui proiect. Acest mandat a fost dat ca urmare a aprobării unui memorandum în Guvern în luna iulie cu această tema. Acest mandat stabileşte termeni şi condiţii legat de o negociere timp de şase luni’, a afirmat Lulache.

Potrivit acesteia, negocierile pentru reactoarele 3 şi 4 vor reîncepe în luna septembrie.

‘Negocierile fuseseră suspendate din decembrie anul trecut şi vor fi reluate în luna septembrie. Eu cred că reactoarele 3 şi 4 sunt absolut obligatorii dacă vrem să avem independenţă energetică şi securitate energetică. Este absolut esenţial ca statul român să îşi definească în detaliu rolul, contribuţia, aportul, susţinerea. Este un proiect viu şi dinamic. Partenerii noştri vin cu o solicitare, noi cu un răspuns, deci nu este imposibil ca negocierile să se termine în şase luni, dar nu este nici uşor’, a adăugat Lulache.

Totodată, ea a mai spus că este esenţial ca decizia privind prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 să fie luată până la finele acestui an, altfel va fi prea târziu.