România a scăpat de obligativitatea folosirii banilor publici în Mecanismul de Rezoluţie al Uniunii Bancare

România a obţinut evitarea obligativităţii folosirii banilor publici în Mecanismul Unic de Rezoluţie în cadrul Uniunii Bancare, la reuniunea Consiliului ECOFIN care a finalizat propunerea de Regulament privind Mecanismul menţionat, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice transmis, miercuri, AGERPRES.
Economica.net - mie, 12 mart. 2014, 11:25
România a scăpat de obligativitatea folosirii banilor publici în Mecanismul de Rezoluţie al Uniunii Bancare

În plus, România a obţinut şi alte obiective pe care şi le-a propus în cadrul discuţiilor referitoare la Uniunea Bancară, cum ar fi menţinerea unui rol important al Consiliului UE în procesul decizional şi îmbunătăţirea regulilor privind împărţirea costurilor de rezoluţie la nivelul unui grup transfrontalier. ‘Atingerea unui acord pe aceste aspecte reprezintă un pas deosebit de important în realizarea Uniunii Bancare, proiect de interes major pentru România’, se mai arată în comunicatul citat. La Consiliul ECOFIN, care a avut loc la Bruxelles în perioada 10 – 11 martie 2014, din partea României a participat ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

‘În cadrul reuniunilor, a fost adoptată poziţia de negociere a ECOFIN cu Parlamentul European pe textul regulamentului privind Mecanismul Unic de Rezoluţie şi s-a făcut un progres important pe textul Acordului Interguvernamental privind Fondul Unic de Rezoluţie’, se precizează în comunicat.

De asemenea, miniştrii ECOFIN au discutat pe scurt situaţia din Ucraina şi posibilitatea pentru UE de a sprijini financiar acest stat.

‘Ministrul român a intervenit exprimând susţinere pentru acordarea urgentă de asistenţă financiară pentru Ucraina’, se subliniază în comunicatul MFP.

În plus, miniştrii ECOFIN au discutat aspecte economice legate de Cadrul 2030 pentru politicile în domeniul energiei şi schimbărilor climatice.

‘Cadrul 2030 este un pachet adoptat de către Comisia Europeană în data de 22 ianuarie a.c., care defineşte viitorul cadru pentru politicile în domeniul energiei şi schimbărilor climatice în perspectiva anului 2030. Dezbaterea la nivelul ECOFIN a relevat necesitatea unei abordări pragmatice pe subiect. Ministrul Voinea a intervenit pentru a sublinia că este important ca măsurile discutate în acest context să nu afecteze competitivitatea Uniunii Europene şi capacitatea de creştere economică şi creare de noi locuri de muncă, care reprezintă obiectivul nostru esenţial’, se mai arată în documentul citat.

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, deţinută de Musk
SUA – Departamentul Apărării a încheiat contracte de 200 mil. dolari fiecare cu Google, OpenAI, Anthropic şi xAI, ...
Departamentul Apărării Statelor Unite a încheiat luni contracte de până la 200 de milioane de dolari fiecare cu marile companii care oferă inteligenţe artificiale (AI) - Anthropic, Google,......
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Cât curent electric se mai fură în România. Cifre de la Delgaz Grid
Peste 660 de cazuri de potențial consum fraudulos de energie au fost identificate în primele 6 luni ale acestui an în ...
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Bucureștiul și nouă județe sub Cod galben de caniculă până joi dimineața
Nouă județe și Municipiul București sunt vizate de o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, până ...
9 din cei 15 directori de la Antifraudă București au fost dați afară
9 din cei 15 directori de la Antifraudă București au fost dați afară
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că 9 dintre cele 15 persoane de la Direcția Antifraudă București ...