România a trimis Comisiei Europene o primă cerere de plată în valoare de 2,6 miliarde euro în cadrul MRR

02 06. 2022
-
TO GO WITH AFP STORIES ON EUROPEAN ELECTIONS (FILES) - A picture taken on January 16, 2012 shows European flags flying in front of the European Parliament in the northeastern French city of Strasbourg. The European elections will be held accross the 28-nation bloc from May 22 to 25. AFP PHOTO / GEORGES GOBET

Această primă cerere de plată este condiţionată de îndeplinirea a 21 de jaloane care acoperă mai multe reforme şi investiţii în domeniile eficienţei energetice, mobilităţii durabile, transformării digitale, gospodăririi apelor, îngrijirilor de sănătate, impozitării şi pensiilor, educaţiei, justiţiei şi combaterii corupţiei, sprijinului acordat sectorului privat şi sistemului de audit şi control legat de Mecanismul de redresare şi rezilienţă. Comisia are la dispoziţie două luni pentru a-şi realiza evaluarea, scrie Agerpres.

Ulterior, Comisia va transmite Comitetului economic şi financiar (CEF) al Consiliului evaluarea sa preliminară privind respectarea de către România a jaloanelor şi a ţintelor care sunt necesare pentru ca această plată să poată fi efectuată.

Planul general de redresare şi rezilienţă al României se ridică la 14,2 miliarde euro sub formă de granturi şi la 14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi. Plăţile acordate în cadrul MRR se bazează pe performanţele obţinute şi depind de realizarea de către România a investiţiilor şi a reformelor descrise în planul său de redresare şi rezilienţă.