România anunţă susţinere financiară pentru Pachetul de măsuri al Consiliului Europei destinat Ucrainei

Economica.net
06 05. 2014
ucraina_22064100_07901600_10925000

Potrivit unui comunicat de presă al MAE remis marţi AGERPRES, măsurile, a căror punere în aplicare va demara imediat, vizează promovarea reformelor în domeniul constituţional, asistenţă electorală în perspectiva alegerilor prezidenţiale de la 25 mai, modernizarea şi consolidarea instituţională a Parlamentului, precum şi consolidarea protecţiei drepturilor omului, inclusiv ale persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.

‘Ultima temă prezintă pentru ţara noastră un interes distinct, din perspectiva prezenţei unei numeroase minorităţi româneşti în Ucraina. România îşi reafirmă astfel solidaritatea şi sprijinul pentru Ucraina şi poporul său, aflate în faţa unor provocări deosebite. ţara noastră continuă, totodată, să ofere întreg sprijinul necesar partenerilor de la Kiev în celelalte formate de cooperare internaţională, precum şi în cadrul dialogului bilateral. România rămâne, totodată, un partener activ al Consiliului Europei, contribuind la promovarea valorilor organizaţiei nu doar în plan intern, ci şi în regiune, în vederea asigurării stabilităţii Europei şi promovării democraţiei, drepturilor omului şi statului de drept pe continent’, susţine sursa citată.

Prin contribuţia anunţată, România se alătură unui grup de ţări membre ale Consiliului Europei – incluzând Norvegia, Suedia, Danemarca, Germania, Elveţia, Polonia, Luxemburg, Estonia, Finlanda, şi Japonia (observator pe lângă organizaţia de la Strasbourg) – ‘care au înţeles să răspundă cu promptitudine unei situaţii speciale, printr-o iniţiativă menită să contribuie la rezolvarea crizei din Ucraina din perspectiva valorilor fundamentale ale Consiliului Europei, bazate pe democraţie şi statul de drept’.