România ar putea accesa pieţele externe în a doua jumătate a anului, dacă dobânzile scad sub 2,5%

România ar putea accesa pieţele externe pentru a se împrumuta în partea a doua a anului, dacă dobânzile sunt mai mici de 2,5%, a declarat luni ministrul Finanţelor Publice, Darius Vâlcov, în cadrul unei conferinţe de presă.
Economica.net - lun, 09 feb. 2015, 14:04
România ar putea accesa pieţele externe în a doua jumătate a anului, dacă dobânzile scad sub 2,5%

‘Chiar am discutat şi până la sfârşitul anului ne permitem să reducem acel ‘buffer’ (fond tampon n.r) pe care anul trecut vi-l prezentam că a ajuns la un nivel de 7 miliarde (euro n.r.), astfel încât România, cel puţin pe piaţa externă, în prima jumătate a anului, nu va solicita niciun împrumut. Pentru a doua jumătate a anului, dacă condiţiile din piaţă sunt extrem de favorabile şi aici ne referim la sub 2,5% dobândă pe termen de peste 10 ani la valută, atunci ne putem gândi. Dar deja suntem în situaţia în care aşa cum v-a prezentat şi primul ministru, după prima lună, România are un excedent de 3,54 de miliarde (de lei – n.r.)’, a precizat Darius Vâlcov.

Ministrul Finanţelor a mai afirmat că România nu va fi afectată în niciun fel din punct de vedere al dobânzilor cu care se împrumută din cauza faptului că nu există o scrisoare semnată cu Fondul Monetar Internaţional.

Potrivit sursei citate, excedentul bugetar din luna ianuarie este de 0,5% din PIB, respectiv 3,5 miliarde de lei.

Ministrul român al Finanţelor a afirmat săptămâna trecută pentru Bloomberg că programul de achiziţii de obligaţiuni demarat de Banca Centrală Europeană a condus la creşterea cererii pentru active româneşti, ceea ce a pus randamentul pentru obligaţiunile autohtone pe o traiectorie descendent.

Potrivit calculelor Bloomberg, randamentul pentru eurobondurile româneşti cu maturitatea în 2024 au scăzut cu patru puncte de bază, până la 1,96%.

Anul trecut, România s-a împrumutat de pe pieţele globale de patru ori, strângând echivalentul a peste cinci miliarde de dolari din vânzarea de obligaţiuni pe 10 şi 30 de ani. În 2015, România vrea să împrumute 2,5 – 3 miliarde de euro de pe pieţe internaţionale pentru a acoperi datoriile scadente şi a finanţa deficitul bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Armata ucraineană anunță că a lovit cu succes un aerodrom rusesc din regiunea Voronej, unde erau staționate avioane de vânătoare Su-34, Su-35S şi Su-30SM
Armata ucraineană anunță că a lovit cu succes un aerodrom rusesc din regiunea Voronej, unde erau staționate avioane ...
Statul Major General şi Forţele pentru operaţiuni speciale din cadrul armatei ucrainene au raportat sâmbătă un atac reuşit asupra aerodromului Borisoglebsk din regiunea Voronej (în Rusia),......
Debitul Dunării, la intrarea în țară, a ajuns în ultimele zile la jumătate față de media multianuală a lunii iulie
Debitul Dunării, la intrarea în țară, a ajuns în ultimele zile la jumătate față de media multianuală a lunii iulie
Debitul Dunării, la intrarea în ţară, a ajuns în aceste zile la 2.000 mc/s, mai puţin de jumătate faţă de media ...
Incendiu puternic la AFI Cotroceni din Bucureşti. Mallul a fost evacuat
Incendiu puternic la AFI Cotroceni din Bucureşti. Mallul a fost evacuat
Incendiu puternic la AFI Cotroceni. Pompierii acţionează pentru evacuarea persoanelor din clădire, prin echipele de căutare-salvare ...
Elena Lasconi, mesaj către locuitorii din orașul în care e primar: “1.000 de euro la impozit dacă nu înțelege de vorbă bună”
Elena Lasconi, mesaj către locuitorii din orașul în care e primar: “1.000 de euro la impozit dacă nu înțelege de ...
Elena Lasconi, fost candidat la alegerile prezidențiale și primar al orașului Câmpulung-Muscel din județul Argeș, și-a ...