România ar putea ajunge la aproape 1.000 de kilometri de autostradă la finalul anului viitor

11 07. 2016
autostrada_09876543456789_37043700

În prezent, România are 733 de kilometri de autostradă, însă în acest bilanţ este inclus şi lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăştie, închis la zece luni după inaugurare pentru grave deficienţe, scrie DIGI 24 care citează News.ro.

Acest lot va fi dat în folosinţă în luna septembrie a acestui an, după ce lucrările de remediere vor fi finalizate, susţine şeful CNADNR.

„Am semnat contractul de proiectare pentru consolidare şi îmbunătăţire a capacităţii portante a terenului de fundare, lucru care nu a fost luat în calcul de proiectantul iniţial. Urmează ca, în cel mult două săptămâni, să avem proiectul pe masă pentru a începe execuţia”, a declarat Cătălin Homor, pentru News.ro.

Pe lângă acest lot cu probleme, în 2016 şi 2017 există mari şanse să fie finalizate lucrările la alţi 260 de kilometri de autostradă.

Printre cele mai importante autostrăzi care ar putea fi terminate până la sfârşitul anului viitor este Lugoj-Deva, cu o lungime de 100 de kilometri, care reprezintă bucata lipsă dintre Sibiu şi Nădlac pe autostrada A1.

Lucrările au fost întârziate mai mulţi ani din cauza unor dificultăţi legate de obţinerea avizelor de mediu pentru ecoductele destinate trecerii urşilor şi pentru peşteri de lilieci.

„Lugoj-Deva este în mare parte blocat pentru că nu există autorizaţii de construire. Facem eforturi să le obţinem, suntem condiţionaţi de obţinerea acordului de mediu şi de existenţa unor peşteri de lilieci care ba sunt, ba nu sunt. A apărut, în mod surprinzător, şi un culoar de migraţie a urşilor, pentru care am implementat două tuneluri, secţiune care se află în proiectare, urmând a fi scoasă la licitaţie”, a spus Homor.

În cazul Autostrăzii Sebeş-Turda (A10), care leagă autostrăzile A1 şi A3, dacă nu vor exista întârzieri, ar putea fi finalizate loturile 2, 3 şi 4, cu o lungime cumulată de 53 de kilometri, din totalul de 70 al autostrăzii.

În 2017 ar trebui să fie terminaţi şi 47 de kilometri din autostrada Târgu Mureş – Câmpia Turzii, parte din Autostrada A3. Aici, termenul de execuţie este de 12 luni, iar lucrările ar trebui să înceapă în septembrie.

Un alt segment cu şanse de a fi terminat în următorul an şi jumătate este unul de 30 de kilometri între Suplacu de Barcău şi Borş, parte din A3.

Pe acest sector, unde a lucrat firma Bechtel, lucrările sunt finalizate în proporţie de peste 50%.

Tot pe autostrada Transilvania ar putea fi deschise tronsoanele Nădăşelu – Mihăieşti, de 16,8 km, şi Gilău-Nădăşelu, 8,7 km, ultimul fiind în stadiu avansat de realizare.

Pentru segmentul Nădăşelu – Mihăieşti, partea de proiectare va începe în acest an.

Şi „ciotul” de 3 km de la intrarea în Bucureşti a autostrăzii A3, de la Petricani, ar putea fi finalizat anul viitor. Finalizarea acestuia este doar la stadiul de obţinere a avizelor necesare pentru emiterea autorizaţiei de construire, potrivit situaţiei prezentate sâmbătă noului ministru al Transporturilor, care a vizitat mai multe şantiere în zona Capitaleil.

Pe lângă acestea, există proiecte importante de modernizare şi lărgire a drumurilor naţionale, care ar putea fi finalizate în acest an sau în 2017.

Actualul proiect de lărgire a DN7 în zona care traversează Valea Oltului, are ca de termen finalizare sfârsitul lunii iulie 2016.

Mai există un proiect de lărgire pe 5 kilometri, 3 km cu o bandă şi alţi 2 km cu două benzi în plus. În prezent, este finalizat studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, iar CNADNR caută acum sursa de finanţare. Până la sfârşitul anului, proiectul va fi scos la licitaţie.

Din proiectul de lărgire la două benzi pe sens şi modernizare a centurii nord a Bucureştiului, care ar putea fi finalizat la sfârşitul anului 2018 sau începutul anului 2019, vor fi terminate două tronsoane până la sfârşitul anului 2017, în zona DN2 – A2.

Alte oraşe care ar trebui să aibă centurile reabilitate integral sau parţial până la finalul anului 2017 sunt Craiova (Craiova Sud), Braşov (secţiunile DN1 – DN11 şi DN12), Carei, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Suceava, Bacău, Tecuci şi Mihăileşti.

Drumurile naţionale importante care vor fi reabilitate în următorul an şi jumătate sunt DN76 (Deva-Oradea), DN67 (tronsonul Rovinari-Bumbeşti Jiu), DN66 (tronsonul Bumbeşti Jiu – Petroşani), DN56 (tronsoanele Galicea Mare-Calafat şi Craiova – Galicea Mare), DN79 (Arad-Oradea) şi DN73 (tronsonul Piteşti – Câmpulung).