România ar putea ieşi în mai-iunie din procedura de deficit bugetar excesiv

Economica.net
22 01. 2013
steag-romania_63267300

„Dacă valorile preliminare ale execuţiei bugetare pentru 2012 se vor confirma, autorităţile române vor notifica până la 1 aprilie, Comisiei Europene, faptul că deficitul calculat a fost mai mic de 3% din PIB, cât şi faptul că va continua tendinţa de reducere a deficitului structural”, a declarat marţi secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice (MFP) Cătălin Doltu într-un comunicat, după ce a participat la reuniunea Consiliului Ecofin, la Bruxelles.

Decizia Ecofin privind existenţa deficitului excesiv în cazul României a fost adoptată în iulie 2009. Ea a fost determinată de faptul că România înregistrase în 2008 un deficit de 5,4% din PIB. În consecinţă, România a trebuit să adopte măsuri severe de scădere a deficitului în domeniul salarizării în sistemul public, schimbări în sistemul de pensii, precum şi alte măsuri menite să reducă dezechilibrele majore reflectate inclusiv în deficiul contului curent extern, se arată în comunicatul MFP.

Comisia Europeană va analiza posibilitatea ca România să aibă o tendinţă clară pe termen mediu de a menţine deficitul sub limita de 3% din PIB, după care ar putea recomanda Ecofin abrogarea procedurii deficitului excesiv în România, iar în lunile mai – iunie s-ar putea adopta decizia finală în acest sens.

„Contextul general care permite îmbunătaţirea guvernanţei fiscale este favorabil. Acum există legea responsabilităţii fiscale, Consiliul Fiscal, s-a realizat un cadru bugetar obligatoriu pe termen mediu, a continuat rafinarea prognozelor, s-au redus rectificările bugetare pe parcursul anului fiscal. Autorităţile române au reuşit, chiar şi într-un an dificil, marcat de campanii electorale majore, cum a fost 2012, să imprime o tendinţă descrescătoare a dezechilibrelor interne reflectate în deficitul bugetar”, a arătat Doltu.

La sfârşitul anului trecut, 20 din cele 27 de ţări membre ale UE se aflau în procedura de deficit excesiv, cu excepţia Bulgariei, Estoniei, Germaniei, Finlandei, Maltei, Luxemburgului şi Suediei.